Distribuie
5 mituri despre învățarea continuă și leadership
În ciuda unei oferte generoase de cursuri care ne bombardează pe orice canal de social media, încă există asocierea procesului de învățare doar cu perioada în care suntem copii.
Asta mă duce cu gândul la ce a declarat Mircea Miclea în luna mai 2023, în cadrul conferinței „Cum gândim propria noastră educație pentru lumea de mâine”:
”Ne trebuie mai multă învățare și această «mai multă învățare» înseamnă că trebuie să avem trei atitudini care ne pot oferi șansa să facem față unui viitor greu de prezis. Mă refer la învățarea pe care noi trebuie să o avem, ca adulți, nu la învățarea pe care o facem în școală, la copii. Noi, ca oameni, ca adulți care trebuie să ne pregătim pentru viitorul care vine peste noi.”
Iar, dacă ne gândim la mediul organizațional, în vremurile în care se pare că se adeverește tot mai mult expresia „schimbarea este singura constantă” de la lideri se așteaptă mai mult ca niciodată: să fie adaptabili și în permanentă evoluție.
Nu mai este niciun secret că liderii timpurilor care urmează vor naviga într-o lume cu tehnologii avansate, perspective globale diversificate și o dinamică a vieții într-o continuă schimbare. Astfel că, într-un mediu de lucru care se confruntă cu schimbări rapide, expertiza nu mai este suficientă, iar învățarea continuă nu mai este doar „nice to have”, ci devine un colac de salvare indispensabil pentru un leadership sustenabil.
Cu toate acestea, am întâlnit atât în trecut, în mediul organizațional, cât și acum în practica de lucru în sesiunile de leadership coaching, câteva concepții greșite referitoare la învățarea continuă și leadership.
Iată mai jos, 5 cele mai întâlnite mituri despre leadership și învățare continuă.
Mitul 1: Învățarea este doar pentru noii lideri
O concepție greșită foarte răspândită este că învățarea continuă este în principal pentru liderii la început de drum, care urmăresc să-și dezvolte abilitățile manageriale de bază. Cu toate acestea, realitatea este cu totul alta. Indiferent de stadiul carierei, fiecare lider, fie că este începător, fie că este profesionist experimentat, evoluția rapidă a tehnologiilor, a strategiilor și a perspectivelor globale, amplifică nevoia liderilor de la toate nivelurile să fie la curent cu situația actuală și cu tendințele, pentru a-și ghida echipele în mod eficient.
Când liderii continuă să învețe, ei pot descoperi noi perspective cu privire la provocările pe care le au de gestionat. Experimentarea acestor perspective noi îi încurajează pe lideri să privească problemele și situațiile din alte unghiuri, ceea ce îi ajută să descopere soluții pe care poate nu le-ar fi luat în considerare în alte circumstanțe.
Mitul 2: Dezvoltarea abilităților de leadership este doar responsabilitatea organizației
Știu că foarte posibil demontarea acestui mit poate să stârnească controverse.
În timp de organizațiile joacă un rol semnificativ în oferirea de oportunități de învățare, liderii (și nu doar ei, aș adăuga eu), trebuie să își asume, de asemenea, responsabilitatea pentru dezvoltarea lor continuă. În formarea lor ca lideri, aceștia trebuie să exploreze și să își consolideze propriile valori și principii, care să îi ghideze în luarea deciziilor.
Dezvoltarea abilităților de leadership este un proces în care organizațiile oferă sprijin structural, oportunități și resurse, și în același timp la nivel personal, liderii sunt deschiși să facă schimbări și se implică proactiv în căutarea de experiențe de învățare variate, pentru a se adapta și a fi eficienți într-un mediu dinamic.
Mitul 3: Eșecul nu este parte din parcursul unui lider
Acest mit transmite ideea că liderii nu eșuează niciodată și că își conduc echipele către succes fără să întâmpine eșecuri sau să facă greșeli. Dar și prespune că liderii ar trebui să demonstreze întotdeauna puterea, certitudinea și perfecțiunea pentru a-și menține credibilitatea și autoritatea.
În realitate, greșelile și eșecul sunt parte integrantă a învățării și a creșterii. Dacă adoptă o mentalitate de creștere, liderii pot vedea eșecurile și greșelile ca oportunități de a învăța și de a-și dezvolta reziliența.
Recunoașterea și învățarea din eșec sunt adesea o piatră de temelie către succesele viitoare, atât ale organizației, cât și la nivel personal – al liderului, dar și al membrilor echipei.
Mitul 4: Educația formală este suficientă pentru dezvoltarea liderilor
Presupunerea că odată ce un lider a atins un anumit nivel de educație formală, învățarea ulterioară devine redundantă, este extrem de periculoasă. Învățarea continuă cuprinde diverse forme de educație, inclusiv networking, mentorat, coaching, participarea la conferințe, feedback și experiențe practice.
Leadershipul este un proces de autodescoperire și de dezvoltare a curiozității și deschiderii de a învăța din orice experiență pentru a fi la curent și adaptabil la noile informații.
Mitul 5: Învățarea în leadership se referă în special la dezvoltarea abilităților profesionale
Deși dezvoltarea competențelor profesionale este o componentă esențială a învățării, în dezvoltarea liderilor aceasta trebuie susținută cel puțin de dezvoltarea unor abilități precum, comunicarea, inteligența emotională, solicitarea și acordarea de feedback, ascultarea activă și modul în care se gestioneză conflictele.
Învățarea continuă în leadership se extinde dincolo de îmbunătățirea nivelului de expertiză profesională, prin aprofundarea acelor abilități care ajută un lider să construiască echipe în care fiecare membru se simte valorizat, își poate folosi potențialul și beneficiază de un echilibru între viața profesională și cea personală.
În concluzie, liderii de astăzi nu mai sunt simpli factori de decizie, ci intră și în roluri de cursanți agili, ascultători empatici și facilitatori dinamici, care pot schimba lumea prin educație și învățare continuă, așa cum spune și Nelson Mandela:
“Education is the most powerful weapon which you can use to change the world.”
Contributor Undelucram.ro
Simona Bortiș
Mai multe articoleDistribuie
Ce-am citit merită:
Comentarii
0 comentarii
Accesează-ți contul și adaugă comentariul tău
Leadership skills
Abonează-te la Newsletter
Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro