Ajutor de deces: Cum poți intra în posesia lui și care sunt obligațiile angajatorului

01.05.2019
3 min
Ajutor de deces: Cum poți intra în posesia lui și care sunt obligațiile angajatorului

Distribuie

Un deces în familie ne poate afecta și pe plan financiar, nu doar emoțional. De aceea, există un ajutor de deces acordat oricărui angajat care a suferit un deces în familie. Pentru a beneficia de acest ajutor financiar, angajații trebuie să aibă în vedere mai multe detalii.

În acest articol, vei afla mai multe despre:

     - Situațiile în care se acordă ajutorul de deces

     - Cine acordă ajutorul de deces

     - Acte necesare pentru obținerea ajutorului de deces

Situațiile în care se acordă ajutor de deces

Atunci când unul dintre membrii familiei a decedat, angajatul are dreptul la un ajutor de înmormântare. Desigur, nu se oferă acest ajutor financiar în cazul în care a decedat o rudă mai îndepărtată cum ar fi verișoară, unchi, mătușă.

Conform legii, se consideră membri ai familiei:

     - Soțul sau soția

     - Părinții și bunicii oricăruia dintre soți

     - Copiii proprii, cei aflați în plasament, cei adoptați sau cei încredințați pentru educare și creștere în familie

Se consideră copii persoanele sub 18, dar și cele sub 26 de ani care își continuă studiile. De asemenea, se acordă ajutor de înmormântare și în cazul copiilor incapabili de muncă, dacă și-au pierdut capacitatea de lucru înainte de 18 ani.

Cine acordă ajutorul de deces

Începând din ianuarie 2018, angajatorul nu mai este obligat să acorde ajutor de înmormântare. Având în vedere faptul că angajatorul nu mai este cel care plătește contribuțiile sociale, nici ajutorul de deces nu este o obligativitate.

Deoarece angajatul este cel care plătește contribuțiile sociale (CAS), el va beneficia de acest ajutor financiar direct de la Casa de Pensii. Dacă persoana decedată era șomeră, un membru al familiei va primi ajutorul de deces de la instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj. Chiar dacă persoana decedată nu este pensionar, membrii familiei vor putea beneficia de acest ajutor financiar doar de la Casa de Pensii.

Astfel, angajatorul nu are nicio obligativitate față de angajat în ceea ce privește ajutorul de deces. Desigur, multe companii oferă angajaților un ajutor financiar în aceste cazuri, dar este la latitudinea lor și orice ajutor este impozabil.

Este important de menționat faptul că începând cu 15 martie 2019 ajutorul de deces a fost majorat. Astfel, în cazul decesului angajatului asigurat, valoarea este de 5163 de lei. În cazul decesului unui membru al familiei angajatului, valoarea ajutorului este de 2582 de lei.

Acte necesare pentru a obține ajutorul de deces

Pentru a beneficia de ajutorul de deces oferit de Casa de Pensii, angajatul trebuie să facă o solicitare care trebuie să conțină următoarele acte:

    1.  cerere pentru acordarea ajutorului de deces ( anexa nr. 11);

    2.  certificat de deces (original şi copie);

    3.  act de identitate al solicitantului (original şi copie);

    4. acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);

    5. dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);

    6. act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

    7 . adeverinţă care să certifice că, la data decesului, membrul familiei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învăţământ organizată potrivit legii (original).

    8. adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz.

După ce a fost trimisă solicitarea și au fost depuse toate actele în formatul cerut, Casa de Pensii are termen de 3 zile de soluționare a dosarului. Astfel, în termen de 72 de ore, solicitantul va primi ajutorul de deces în cuantum de 5163 de lei (persoanele asigurate) sau de 2582 de lei (persoanele neasigurate).

Așadar, orice persoană care dorește să solicite ajutorul de deces trebuie să știe că angajatorul nu este cel care oferă acest ajutor financiar, ci Casa de Pensii. De asemenea, ajutorul poate fi solicitat doar în urma achitării costurilor de înmormântare.


 

Citește toate articolele despre

Misiune Echilibru Planificare carieră

Distribuie

Ce-am citit merită:

Cum este experiența ta cu angajatorul?

Adaugă evaluare

Creează-ți un CV

Impresionează din prima cu un CV într-un format atractiv

Creează CV

Comentarii

0 comentarii

Abonează-te la Newsletter

Citește articolele de interes din partea contributorilor Undelucram.ro