Share
10 obiceiuri proaste ale SEFILOR care ii duc la exasperare pe subalterni
Erorile de management sunt la ordinea zilei in cazul specialistilor care sunt numiti sefi peste noapte, fara sa aiba o pregatire specifica si fara ca firma sa ii introduca intr-un program de training.
Chiar si managerii cu vechime au obiceiuri proaste care ii duc la exasperare pe subalterni. Potrivit unui sondaj in randul angajatilor realizat de city-data.com, cele mai frecvente situatii cu care se confrunta salariatii sunt urmatoarele:
1. Iti cere sa faci ceva in ultima clipa. Ca sa duci sarcina la bun sfarsit trebuie sa stai peste program sau sa muncesti de-acasa. Cand ii livrezi proiectul afli ca s-a razgandit si ca nu mai e nevoie de contributia ta. In cel mai bun caz iti spune “Multumesc, cum stai cu celelalte proiecte?”
2. Iti spune ceva intre patru ochi si apoi se face ca a uitat sau spune ca ai inteles tu gresit. De exemplu, te implica intr-un proiect solicitant si te lasa sa intelegi ca vei primi un bonus sau sansa la promovare. Dupa ce totul s-a incheiat cu bine si cu nopti nedormite gaseste diverse motive ca sa iti faca morala si nici nu mai poate fi vorba sa ii amintesti de promisiunile facute.
3. Iti cere parerea cu privire la o situatie problematica. Ii dai un bun argument pentru a face lucrurile intr-un anumit fel. Pare sa te asculte, dar face tot cum gandise el de la inceput. Daca proiectul iese prost, te pune sa rezolvi problema si gaseste apoi motive pentru a te certa si a da vina tot pe tine.
4. Crede ca nu ai nimic de facut in afara programului si te tine peste orele de lucru ca sa rezolvi un job pe care altii nu si l-au facut ca lumea. Nu il intereseaza ca nu mai ai cum sa iti respecti in acest fel deadline-urile proprii.
5. Ii favorizeaza pe anumiti angajati, dupa alte criterii decat cele profesionale. Nu isi da seama cine munceste efectiv si cine trage mata de coada in departament. Este dus usor de nas de colegi buni de gura si ajunge sa protejeze incompetenta.
6. Le cere subalternilor sacrificii pentru companie si nu le ofera nimic in schimb decat “favoarea” de a nu fi dati afara. In timp ce aplica masuri de reducere a costurilor pe pielea altora, ei isi pastreaza neschimbat stilul de viata. Se plange totusi cat de greu este in criza pentru toata lumea.
7. Te critica in fata colegilor cand considera ca nu ai facut ceva bine, dar uita sa iti multumeasca macar cand vii cu o solutie neasteptata la o problema pe care nu reusea sa o resolve singur. Va lasa impresia ca lui i-a venit ideea in timp ce vorbea cu tine.
8. Iti da ceva de facut in termeni neclari si se enerveaza ca ii ceri lamuriri. Este repezit in raspunsuri si iti reproseaza la final ca nu gandesti cu capul tau si faci totul prost.
9. Este slugarnic cu sefii lui si intransigent cu subalternii.
10. Te programeaza pentru o discutie dar isi stabileste la aceeasi ora altceva de facut. Te anunta in ultimul moment ca a intervenit ceva si trebuie sa se intalneasca cu altcineva.
Cu care dintre situatiile de mai sus te-ai confruntat si tu?
Read all the articles about
Human behaviourArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
5 comments
Access your account and add your comment
alex
Ce ziceti de anuntul ''Caut sef competent''?
suzy
andreea
any
yxz
Human behaviour
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors