2 joburi sau negociez salariul actual?

20.05.2024
3 min
2 joburi sau negociez salariul actual?

Share

 

Ai mai întâlnit sau ai auzit la colegi, prieteni apropiați, aceste situații:

- de ceva timp am același salariu indiferent de cât de multe fac;

- de mult timp fac munca unui coleg/ă care a plecat dar salariul nu s-a mărit deloc;

- banii nu îmi mai ajung de la un salariu la altul, oare să-mi mai iau un job?

 

Atunci hai să abordăm un subiect fierbinte astăzi: ce trebuie să facem să avem un venit corect?!

Procesul de negociere a salariului reprezintă un element esențial în parcursul profesional al fiecărui angajat, fie că este vorba de obținerea unui nou loc de muncă sau de revizuirea unui contract existent. Acest demers oferă oportunitatea de a sublinia valoarea adusă companiei și de a obține un pachet salarial corect, în concordanță cu abilitățile și contribuțiile fiecăruia.

Hai sa identificăm momentele oportune pentru demararea negocierilor, precum și câteva strategii cheie care pot ajuta la obținerea unui rezultat satisfăcător.

 

Momentul oportun:

 

1. La primirea ofertei de angajare este momentul cel mai evident și potrivit pentru a iniția discuțiile legate de salariu. Odată ce ai primit oferta de angajare, ocupi deja o poziție avantajoasă, întrucât angajatorul dorește să te includă în echipa sa. Dacă în oferta nu se regăsește suma promisă de angajator, îi reamintești ce ați discutat, asculți motivarea oferită și alegi dacă mergi sau nu mai departe.

2. În cazul în care compania practică revizuirea periodică a veniturilor, acestea reprezintă ocazii excelente pentru a solicita o majorare în concordanță cu performanțele și aportul tău prezent si viitor.

3. Dacă ai avut un rol major în derularea unui proiect important sau ai fost promovat într-o nouă poziție cu mai multe responsabilități, este oportun să discuți despre o ajustare salarială.

 

Recently added salaries

 

Cum abordăm o negociere:

 

1. Înainte de a demara negocierile, informează-te cu privire la nivelurile salariale specifice industriei și regiunii tale geografice (foarte important). Este esențial să cunoști intervalul de remunerare obișnuit pentru funcția/postul tău și să ai o imagine clară asupra valorii pe care o aduci companiei.

2. Definește-ți țintele salariale înainte de a începe discuțiile, având în vedere un interval rezonabil, cu o limită inferioară și una superioară. Atunci când vii cu o ofertă salarială, formuleaza-ți solicitările cu încredere și claritate. Utilizeaza sume clare, deoarece acestea transmit o imagine de pregătire temeinică. De asemenea, nu ezita să soliciți mai mult decât suma dorită inițial, lăsând spațiu pentru negociere.

3. Fii pregătit să susții solicitările tale cu exemple concrete ale realizărilor tale profesionale anterioare, competențelor și experienței relevante, evidențiind modul în care contribuțiile tale au adus si aduc valoare adăugată angajatorului. De asemenea, fii pregătit să prezinți câteva idei sau proiecte pe care le-ai putea prelua sau iniția, demonstrând entuziasmul și capacitatea ta de a contribui suplimentar la succesul companiei. Fie că este vorba de preluarea unor sarcini suplimentare de la manager sau propunerea unei noi inițiative, evidențiază modul în care abilitățile și motivația ta pot aduce plus-valoare.

4. În loc să abordezi nevoi sau circumstanțe personale, cum ar fi creșteri ale taxelor, modificarile dobanzilor bancare, nevoile copiilor, vino cu argumentele pe baza realizărilor și performanțelor tale profesionale. Noi toti ne confruntam cu situații similare în viața personală, însă ceea ce îți va consolida cazul în fața managerului este capacitatea ta dovedită de a aduce rezultate excelente pentru companie.

5. Deși îți stabilești obiectivele, fii deschis către flexibilitate în negocieri. Este posibil să poți negocia și alte beneficii suplimentare salariului, precum program flexibil, telemuncă sau alte beneficii. Studiază-ți cu atenție nevoile.

6. Pe parcursul discuțiilor, păstrează o atitudine profesionistă și politicoasă. Evită tonurile defensive sau agresive și fii receptiv la dialog și compromis. Abordarea de acest fel: “păi la câte fac eu pentru companie merit dublu” nu te ajută deloc.

7. Încearcă să te pui în situația interlocutorului și să înțelegi prioritățile, preocupările și interesele acestuia. Acest lucru te poate ajuta să identifici soluții reciproc avantajoase și să creezi o relație de câștig reciproc (win-win).

 

Prin pregătire riguroasă și adoptarea unor strategii eficiente, poți obține un pachet salarial care să reflecte în mod adecvat valoarea și contribuțiile tale. Alegerea momentelor potrivite pentru inițierea negocierilor, precum și capacitatea de a-ți susține solicitările în mod solid și diplomatic, pot face diferența în obținerea unui acord satisfăcător atât pentru tine, cât și pentru angajator.

În esență, negocierea salarială reprezintă un proces important pentru evoluția ta profesională și financiară.

Read all the articles about

Career planning Negotiation Leadership skills Employee experience Motivation and vocation Interview resources

Undelucram.ro Contributor

Cristina Elena Florescu

Cristina Elena Florescu

More articles

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors