5 beneficii mai puțin cunoscute ale meditației

13.12.2022
2 min
5 beneficii mai puțin cunoscute ale meditației

Share

Ai tot auzit că meditația e bună, dar știi oare de ce?

Azi te voi trece prin câteva dintre beneficiile meditației și te voi ajuta să înțelegi cum anume se schimbă viața ta atunci când începi o practică de meditație.
 

1. În meditație, îți antrenezi mintea, la fel ca orice altă parte a corpului.

Se spune mult despre meditație că este antrenamentul minții. Cercetătorul american Madhav Goyal spune că „mulți oameni cred că meditația înseamnă a sta jos și a nu face nimic. Dar asta nu e adevărat. Meditația e un antrenament activ al minții pentru a crește conștientizarea și există diferite programe de meditație care lucrează la asta în moduri diferite”.

 

2. În meditație, ne relaxăm și procesăm emoțiile mai ușor.

Cercetătorul Erik Hoffmann, fondator al Institutului de Cercetare despre Sănătate Mintală din Copenhaga, a descoperit că meditația crește frecvențele Alpha și Theta ale creierului (cu 40% mai multe în timpul meditației decât în timpul stării normale, conștiente). Aceste unde favorizează acele părți din creierul nostru care se ocupă cu relaxarea, procesarea emoțiilor, memoria inconștientă și visele. 

 

3. Meditația păstrează creierul sănătos de-a lungul vieții.

Un studiu de la Universitatea din California arată că oamenii care au meditat pe o perioadă mai mare de timp și-au păstrat creierul mai sănătos pe parcursul vieții față de oamenii care nu au meditat. Cercetătorii au analizat viețile oamenilor timp de 20 de ani și au descoperit că cei care meditau au avut mai multă materie cenușie la finalul vieții - ceea ce înseamnă șanse mai mici de a avea o boală mintală sau neurodegenerativă.

Practic, meditația te ajută să îți păstrezi atenția, memoria, fluența verbală, funcțiile de procesare și flexibilitatea cognitivă.

 

4. Meditația este eficientă în tratarea depresiei și anxietății. 

Cercetătorul american Madhav Goyal spune că meditația are efecte comparabile cu cele ale pastilelor antidepresive, fără a oferi acea stare de amorțeală și moleșeală pe care antidepresivele o creează.

 

 

5. Când meditezi, simți mai puțină îngrijorare și agitație.

Mai multe studii au arătat că meditația, prin noile conexiuni pe care le formează, ajută oamenii să se concentreze. Meditația reduce activitatea în partea creierului responsabilă cu DMN - Default Mode Network, starea noastră implicită, a minții împrăștiate, care sare de la una la alta - stare asociată cu ruminarea și îngrijorarea.

Cercetătorii de la Harvard au mai făcut câteva descoperiri importante și au demonstrat că meditația îmbunătățește învățarea și memoria, te ajută să îți reglezi emoțiile și să procesezi gândurile despre sine. În plus, reduce stresul, frica, anxietatea, prin schimbări directe asupra creierului.

Toate acestea au efecte pe termen lung asupra sănătății tale. Prin meditație:

- înveți să gândești clar, să te concentrezi, îți dezvolți memoria;

- propriile emoții nu te mai copleșesc, nici nu mai reacționezi în fața lor;

- se îmbunătățesc relațiile din viața ta, pentru că ai mai multă răbdare și compasiune, te superi mai puțin și devii mai asertiv; 

- iei decizii mai bune, poți gândi clar și evalua, nu mai decizi și nu mai reacționezi din impuls.

 

Toate acestea mi-au fost confirmate și de oamenii cu care lucrez în meditație.

Veronica mi-a spus că: Am nevoie de meditație ca de aer. Sunt într-un moment în care simt că ceea ce fac profesional nu are niciun sens profund pentru mine și pentru lumea în care trăim. Meditația și, mai ales, prezența caldă a Emei au dat la o parte multe bariere pe care mi le puneam singură când mi se părea că meditația este ceva greu de atins pentru mine. Iată că nu :) Acum mă bucur aproape zilnic de ea.

 

Tu ce beneficii ai simțit sau ai vrea să simți practicând meditația?

 

Îți doresc multă liniște interioară, indiferent de cum alegi să ajungi la ea. 

 

Cu drag,

Ema

Read all the articles about

Balance Human behavior

Undelucram.ro Contributor

Ema Barbă

Ema Barbă

More articles

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors