Share
90% dintre hiring manageri ar putea sa nu va angajeze dintr-un singur motiv
In timpul desfasurarii unui interviu, indiferent de candidat, un hiring manager profesionist sesizeaza imediat gafele comise. Este „suficient” sa faceti o singura greseala si vi se arata usa.
O cercetare recenta, la care au raspuns 500 de profesionisti, specializati in angajari releva faptul ca exista 7 lucruri pentru care ati putea sa nu fiti angajati:
- 86% dintre cei care au participat la cercetare au declarat ca nu angajeaza pe cineva care nu are abilitatile necesare pentru acel job. Foarte multi dintre candidati, desi sunt atentionati sa citeasca job description, pentru a vedea daca intrunesc conditiile cerute, aplica totusi. Consecintele le cunoasteti.
- 81% dintre respondenti resping candidatii, care vorbesc de rau pe fostii angajatori sau despre fosta companie. Hiring managerii sunt foarte atenti la acest aspect al modului in care va raportati la fostul loc de munca. Inainte de toate, ei ar vrea sa vada ca ati invatat ceva din timpul petrecut la alta companie, ca v-ati maturizat si stiti acum ce aveti de facut.
Nu este nevoie sa faceti mari rationamente pentru a intelege modul de gandire al celui care va ia interviul atunci cand faceti referiri la fostul angajator. „Daca asa vorbeste despre fostul sef, la fel va vorbi si despre noi si ne va afecta reputatia”
- 8 din 10, dintre cei chestionati nu ar angaja pe cineva care are probleme cu igiena. Mesajul subliniaza cu totul altceva. Este vorba de faptul ca sunt inca candidati, care nu au grija de cum arata. Vrem nu vrem, prima impresie conteaza inca foarte mult.
- 76% dintre angajatori ar arata usa unui candidat cu atitudine aroganta. Toti angajatorii isi doresc oameni, care sa-i respecte, dar sa respecte si munca colegilor, fara sa manifeste un egocentrism exagerat. In acelasi timp, ei doresc sa vada ca vreti sa invatati, ca sunteti capabili sa va asumati propriile greseli.
De aceea nu sunt recomandabile nici umilinta totala, nici adoptarea unei pozitii de forta.
- 71% dintre angajatori resping un candidat care nu respecta „codul nescris” privind vestimentatia. Chiar daca ati vazut mari personalitati ( vezi fondatorul Facebook), care afiseaza o tinuta „lejera”, nu va lasati inselati de aparente. Angajatorii tin, uneori exagerat, la tinuta unui candidat. Regula de baza este sa va documentati referitor la modul in care se imbraca cei din companie. Nu uitati ca prima impresie conteaza cu adevarat.
Mark Zuckerberg are o tinuta sportiva in fata publicului, dar cand a fost la audieri in Congresul american, purta un costum si elegant si scump.
Tratati cu atentie urmatoarele doua puncte:
- 90% dintre respondenti nu ar angaja pe cineva care a mintit in CV. Este o iluzie ca nu se va descoperi minciuna. De multe ori o faceti fiindca va temeti de concurenta. Ganditi-va insa ca angajatorul are multiple posibilitati sa verifice spusele voastre. Chiar daca v-ar angaja, pentru el vor persista anumite indoieli referitoare la voi,iar lipsa lui de incredere va va urmari tot timpul.
- 90% dintre cei 500 ar descalifica imediat pe cineva care atinge telefonul sau schiteaza un asemenea gest. Chiar nu este de glumit cu un asemenea gest. Ati intrat la interviu, inchideti telefonul si puneti-l deoparte.
4 lucruri care nu va afecteaza neaparat angajarea
- 83% dintre angajatori nu ar descalifica un candidat care nu trimite o nota de „multumire” post interviu. Este posibil ca o asemenea opinie sa se datoreze nivelului mare de corespondenta caruia trebuie sa-i faca fata un hiring manager. In acelasi timp, poate fii si vorba de o scala larga de a multumi dupa angajare.
- 82% dintre cei chestionati nu sunt impotriva tatuajelor vizibile. Se manifesta in ultima perioada o anumita deschidere referitor la acest aspect. Sunt companii care au o atitudine laxa privind tatuajele, pornind de la ideea ca in anumite job-uri, mai ales din domeniul creatiei, sunt acceptabile. Nu sunt tolerati insa candidatii care le afiseaza ostentativ.
- 56% dintre angajatori ar oferi cuiva o slujba chiar daca acesta nu pune intrebari in folosul sau. Procentul denota faptul ca nu sunt multi angajatorii care merg pe premisa interesului vostru de a folosi timpul de la interviu, doar pentru a va sublinia abilitatile. Exista insa ideea ca un candidat trebuie sa aiba drept obiectiv prioritar, atunci cand se afla la interviu, prezentarea valorii sale. De ce el sa fie angajat si nu altul.
- 53% dintre participantii la cercetare ar angaja pe cineva care a intarziat sau a reprogramat interviul. Tineti cont de ceilalti 47% care v-ar arata usa in cazul celor doua situatii. Este bine sa evitati intarzierile, iar atunci cand reprogramati interviul sa aveti motive intemeiate-boala, program incarcat, examene sau un eveniment nefericit in familie.
De ce mai facem inca gafe?
Allie Kelly, HR’s VP Marketing la compania care a realizat cercetarea, crede ca dificultatile apar datorita conflictului dintre generatii. „Noua generatie, spune ea, are alte prioritati in ceea ce priveste raportul munca-viata personala. De cele mai multe ori, de aici apare conflictul dintre valorile la care tin angajatorii si nevoile generatiei care bate la usa”.
Allie Kelly atrage atentia ca succesul la un interviu vine din partea a trei factori:
- Propriile voastre cercetari referitoare la companie si valorile ei. Este normal ca un candidat, care are o documentare serioasa si care a constatat compatibilitatea dintre cultura companiei si valorile sale, sa manifeste incredere in sansele sale si sa se „vanda” cat mai bine;
- Practica. Daca aveti datele necesare ( din documentarea facuta) nu este deloc rau sa exersati interviul cu prietenii sau cu cineva din familie. Reconstruiti atmosfera de la interviu, inclusiv ce veti purta. Imbracati-va ca pentru interviu si abordati punct cu punct cerintele job-ului;
- Sa stiti cine sunteti. Cand ati ajuns la interviu ar fi bine sa aveti povestea despre voi bine pregatita si intr-o forma articulata: ce puncte forte aveti, ce slabiciuni, ce proiecte ati condus si ce ati realizat cu adevarat. Nu neglijati acest aspect, care va face sa va prezentati adevarata valoare.
Article written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Career planning
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors