Ai comis o gafă la job? Fii orientat spre rezolvarea ei, nu spre lamentare

22.03.2015
2 min
Ai comis o gafă la job? Fii orientat spre rezolvarea ei, nu spre lamentare

Share

Articolul este scris de Adrian Sandu si se gaseste pe Cariereonline.ro.


Oameni suntem, greşeli facem, după cum sugerează şi proverbul: ”errare humanum est, persevere autem diabolicum”. Una este să faci greșeli, alta să persiști în ele și cu totul altă afacere este să îți corectezi greșelile sau să știi cum să gestionezi o situație de acest fel. Erorile pe care le facem zi de zi de la muncă sunt un capitol aparte al acestei probleme. O greșeală la muncă îi poate afecta și pe alții, nu doar pe tine. Poți periclita business-uri întregi, poți provoca pierderi însemnate pentru firma ta sau îndepărta iremediabil clienți vechi.

 

Tu vei suferi la final consecințele şi un simplu ”imi pare rau” s-ar putea să nu fie deloc suficient. Ce trebuie să faci?

 

Recunoaște-ți greșeala

 

Este primul pas către soluționarea oricăror neplăceri sau conflicte pot apărea în urma greșelii tale. Imediat ce ai descoperit că ai făcut o eroare, mergi la șeful tău și explică-i situația. Este imperativ ca el să audă de la tine prima dată ce s-a întâmplat, nu de la terțe persoane. Cum acționezi depinde, evident, și de eroarea comisă. Dacă e ceva minor, atunci nu are niciun sens să-ți anunți superiorii. Îndreaptă singur ce ai stricat și mergi mai departe. Dacă nu, mergi și discută direct cu șeful. Vei avea mult mai mult de pierdut dacă află din altă parte.

 

Oferă o soluție

 

Înainte să mergi către șefi, încearcă să găsești o soluție prin care poți rectifica greșeala comisă. Vezi ce pagube s-au produs și cum poți să le îndrepți. Dacă nu găsești repede un plan de reacție, mergi la superiori și asigură-i că lucrezi la o soluție prin care să îndrepți greșeala. Specifică-i timpul în care vei rezolva problema apărută și ce costuri va implica planul pe care-l vei propune. Nu strică deloc să ai mai multe soluții la îndemână, doar în cazul în care prima varianta este respinsă. Capacitatea de a rezolva probleme și a oferi soluții, mai ales în situații de criză este un important asset pentru orice angajat... chiar și unul care greșește uneori.

 

Asumă-ți greșeala

 

Poate că ai colaborat cu mai multi colegi la proiectul în care s-a greșit și la un anumit nivel fiecare are partea sa de responsabilitate. În mod ideal, fiecare își va recunoaște vina. Dar știm cu toții că locul de muncă nu este mereu ideal. Dacă unii vor spune că nu e vina lor, nu încerca să arăți pe alții cu degetul. În fond, fiecare reacționează cum știe mai bine și cum crede de cuviință. Până la urmă totul se reduce la caracter și profesionalism. Blamarea altora nu intră în aceasta categorie. Asumarea greșelii, da.

 

Nu exagera cu scuzele

 

E o mare diferența între a-ți recunoaște vina și a te complace în scuze. Vrei că șeful tău și ceilalți colegi să rămâna cu impresia că știi să ieși din încurcătură, nu că îți place să te vaiți cu greșelile. Nu atrage atenția mai mult decât este cazul asupra erorii tale. Concentrează-te pe rezolvarea problemei. Cere-ți scuze, e doar politicos. Dar nu exagera cu ele.

 

Corectează în timpul liber

 

Folosește la maximum orice minut în plus pe care îl găsești la muncă pentru a rezolva problema. Dar nu abuza de timpul de muncă pentru a-ți îndrepta erorilor. Încearcă să corectezi greșeala în afara orelor de program. Ori foarte devreme, ori după ce s-a terminat programul. Nu este deloc înțelept să îți neglijezi celelalte proiecte pentru a-ți îndrepta erorilor. S-ar putea să te trezești că mai ai încă o problemă pe cap. Caută soluțiile fără să-ți creezi alte neplăceri.

 

Voi cum ați remediat o greșeala la muncă? Aveți și alte sfaturi pentru cei care se află într-o situație mai puțin roz?

 

Read all the articles about

Mission

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors