Share
Angajatii romani sunt intimidati, umiliti si discreditati de sefi
Aproximativ 8% dintre angajatii din Romania, barbati si femei, sunt agresati psihologic la locul de munca, a declarat pentru Agerpres Roxana Toganel, managerul unui proiect finantat din fonduri europene nerambursabile, care s-a referit la dimensiunea fenomenului de discriminare si hartuire psihologica la locul de munca.
Aproximativ 8% dintre angajatii din Romania sunt agresati psihologic, sistematic, la locul de munca, iar acest fenomen, mai putin cunoscut ca atare si denumit de catre specialisti mobbing, nu este mai frecvent la noi decat in alte tari ale Uniunii Europene. Nivelul pe care l-am inregistrat printr-o ancheta sociologica este cel al mediei europene', a precizat Roxana Toganel.
Potrivit psihologului Flori-Ana Andronache, coordonator al Centrului pentru prevenirea si combaterea mobbing-ului si a discriminarii la locul de munca, hartuirea psihologica a angajatilor are consecinte devastatoare nu numai asupra starii emotionale a individului ci si asupra sanatatii acestuia: de la insomnii si migrene pana la tulburari psihosomatice (ulcer, hipertensiune, boli de piele, melancolie, depresie). De asemenea, organizatia are de suferit ca urmare a reducerii productivitatii muncii si a calitatii produselor si serviciilor.
Prezentand rezultatele activitatilor derulate de Asociatia Colfasa in cadrul proiectului 'Femeia conteaza!', finantat din fonduri europene nerambursabile, Roxana Toganel a mentionat faptul ca mobbing-ul constatat de sociologi este de circa patru ori mai frecvent in companiile private decat in cele publice - 79,7% fata de 20,3%.
Din cazuistica studiului rezulta ca desi hartuirea psihologica la locul de munca este preponderenta (71,6%), exista si situatii care tin de discriminarea de gen, hartuirea sexuala, conflicte de munca reale, dar si de sfera patologicului.
In cazul mobbing-ului, agresiunea asupra salariatului are un caracter sistematic si se realizeaza prin intimidare, umilire, discreditare, izolare, stigmatizare etc.
In cadrul proiectului 'Femeia conteaza!' a fost infiintat, in Bucuresti, primul centru anti-mobbing din Romania unde 'victimele' primesc consiliere psihologica juridica si orientare profesionala.
Centrul anti-mobbing este un exemplu ca 'fondurile europene sunt folosite asa cum trebuie', a afirmat deputatul PNL Cristina-Ancuta Pocora, presedintele Comisiei pentru egalitatea de sanse pentru femei si barbati din Camera Deputatilor.
La randul sau, directorul Directiei 'Egalitate de sanse intre femei si barbati' din cadrul Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS) a apreciat ca proiectul derulat de catre Asociatia Colfasa este 'novator, cu un caracter de pionierat in Romania'.
Proiectul 'Femeia conteaza!' este finantat de Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU), bugetul total fiind de 16,5 milioane lei, din care circa 14,34 milioane lei sunt fonduri europene nerambursabile. Bugetul de stat a contribuit cu aproximativ 1,83 milioane lei, iar Colfasa si cei patru parteneri ai sai cu suma de circa 330.000 lei. Proiectul are o durata de trei ani si se va incheia in iulie 2012.
Miercuri, joi si vineri, Asociatia Colfasa organizeaza o serie de workshop-uri avand ca tema "Piata muncii si egalitatea de sanse si gen", precum si hartuirea psihologica la locul de munca.
Evenimentul se inscrie in activitatea de comunicare a proiectului 'Femeia conteaza!' cofinantat din Fondul Social European, prin Programul Operational Sectorial 'Dezvoltarea Resurselor Umane' (POSDRU).
Asociatia neguvernamentala Colfasa este specializata pe consultanta in domeniul politicilor comunitare iar in prezent gestioneaza patru proiecte strategice si patru proiecte de grant, finantate din Fondul Social European.
Read all the articles about
BalanceArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Balance
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors