Share
Decizie CEDO: Angajatorii pot urmări comunicațiile pe internet ale salariaților
După cum informează Cariereonline.ro, angajatorii au dreptul să monitorizeze comunicaţiile pe internet ale salariaţilor, conform unei decizii a Curţii Europene a Drepturilor Omului. CEDO apreciază că un angajator nu comite niciun abuz verificând dacă salariații săi își îndeplinesc atribuțiile profesionale în timpul orelor de lucru.
Decizia CEDO a venit în urma plângerii unui inginer român care a fost concediat în 2007, pentru că a folosit de la serviciu Yahoo Messenger în scop privat. Reclamantul s-a adresat instanței europene invocând faptul că, prin interceptarea convorbirilor sale personale, i-ar fi fost încălcat dreptul la intimitate, scrie Agerpres.
La rândul său, angajatorul și-a justificat decizia de concediere prin faptul că inginerul român a folosit mesageria electronică nu doar în scop profesional, ci și pentru a comunica cu fratele său și cu iubita sa, iar regulamentul intern al respectivei companii interzice salariaților să folosească resursele acesteia în scop personal.
Cel concediat s-a adresat inițial justiției române, care nu i-a dat dreptate. Prin urmare, a apelat la justiția europeană, dar din nou fără succes.
Angajatorul a accesat contul de mesagerie electronică al reclamantului gândindu-se că acesta conține comunicațiile cu clienții, se menționează în hotărârea instanței europene.
De asemenea, CEDO consideră că justiția română a păstrat un echilibru corect între interesele angajatorului și respectarea caracterului confidențial al corespondenței private, întrucât în instanță s-au folosit numai transcripturi ale convorbirilor ce dovedeau că salariatul a folosit calculatorul companiei în interes personal în timpul programului de lucru și identitatea persoanelor cu care s-au purtat acele convorbiri nu a fost divulgată.
Read all the articles about
LegislativeArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Legislative
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors