Sursa foto

Am avut de-a lungul timpului destul de multe tentative de a intreprinde si alte activitati pe langa serviciu, de la invatatul limbii japoneze, pana la modelarea in fibra de carbon. In momentul de fata, nu pot spune nici ca am intrat in vreo relatie spirituala cu floarea de cires, nici ca am ajuns vreun mare expert in materialele viitorului. Pur si simplu, in niciuna dintre incercarile mele nu am reusit sa trec de punctul critic in care experienta ar trebui sa umple locul lasat gol de dezumflarea entuziasmului de la inceput.

Pun aceasta situatie pe seama mai multor factori, dintre care unul, pe care il consider deosebit de important, este lipsa increderii in sine. Cand vrei sa intreprinzi ceva, absolut orice, o estimare corecta a puterilor proprii este esentiala. Subestimarea acestor puteri poate duce foarte usor la intrebari retorice precum: „oare ideea mea chiar e viabila? Si chiar daca este, sunt eu in stare sa o pun in aplicare? Oare altii nu fac deja asta (mai bine decat mine)? Am oare uneltele necesare pentru a face asta (la nivelul la care vreau)?”. Departe de a avea vreo valoare introspectiva, aceste intrebari nu fac nimic altceva decat sa te descurajeze pana in punctul abandonului.

In aceste conditii, intrebarea de o mie de puncte este: odata ajuns la maturitate cu acest sindrom al subestimarii fortelor proprii, se mai poate face ceva? Cunosc multe persoane care au reusit sa-si dezvolte activitatile conexe pana in punctul in care serviciul a fost trecut pe plan secundar, devenind o simpla plasa de siguranta, si cele mai multe dintre ele au pornit pe acest drum destul de devreme in viata.

Fie ca este vorba despre pasiuni transformate treptat in activitati profitabile sau despre proiecte indelung planificate care se intind pe mai multi ani, toti acesti cunoscuti au crezut ca pot si merita sa faca lucrurile respective si si-au pastrat entuziasmul viu suficient de mult timp.

Poporul nostru are o zicala savuroasa, desi nu tomai delicata, care rezuma in cateva cuvinte ceea ce fac antreprenorii, si anume bice din materiale improbabile. Cine stie, poate chiar acesta este secretul antreprenoriatului: sa nu ai resursele si imprejurarile potrivite pentru punerea in practica a ideii tale, simplu spus sa trebuiasca sa te zbati pentru ea. Eu, urmand sirul intrebarilor retorice de mai sus, am ajuns destul de des sa ma intreb daca am uneltele necesare pentru a incepe sa fac cutare sau cutare lucru, ceea ce a dus la destul de multe investitii facute in unelte, materiale, carti.

Acum stau si ma gandesc daca nu cumva tocmai faptul ca mi-am asigurat prematur o parte din conditii a pus bazele esecului. Cand pornesti de la zero, insistand suficient de mult poti ajunge sa-ti dai seama exact ce iti lipseste pentru a evolua; in schimb, cand suplinesti de la inceput ceea ce crezi ca-ti lipseste, exista o sansa destul de mare sa alegi o cale gresita, care duce spre esec.

Nu pot sa neg faptul ca toate aceste proiecte neajunse la maturitate m-au ajutat incet-incet sa-mi dau seama cum functionez, in ce fel asteptarile mele in momentul inceperii unui proiect pot fi prea mari, cum sa-mi moderez entuziasmul pentru a nu-l epuiza inainte de a acumula suficienta experienta. In continuare cred castofa de antreprenor se obtine pe cale genetica sau din felul in care ai fost crescut dar, prin exercitiu si autoanaliza, intrevad posibilitatea de a o dobandi si mai tarziu in viata.

In cazul meu, incercarile repetate de a intreprinde ceva ar putea fi considerat in sine un indelung proiect de antreprenoriat. Antreprenorception.