Share
Bursele pentru lunile de vară nu se acordă absolvenților
Deși ne aflăm deja la jumătatea verii, bursele despre care autoritățile au spus că vor fi plătite studenților inclusiv pe perioada vacanței nu numai că nu au fost virate, dar încă mai provoacă discuții aprinse.
Inițial, Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunțase, printre altele, că după discuții cu Ministerul Educației se ajunsese la concluzia că toți studenții, inclusiv absolvenții, vor beneficia de plata burselor până în luna septembrie a anului în care termină facultatea, indiferent de data la care susțin examenul de licență sau master.
Potrivit Ministerului Educației însă, care a răspuns unei solicitări Agerpres pe acest subiect, pentru lunile de vară nu se vor acorda burse studenților care au finalizat studiile universitare. Oficialii din minister spun că acest lucru ar însemna o încălcare a legislației.
Conform legii, sunt considerați studenți doar cei care sunt în curs de a obține diplomele necesare în cadrul programelor de licență, master sau doctorat, nu și cei care au încheiat aceste cursuri. Bursele, spune ministerul, se pot plăti doar studenților.
Momentan, nu se știe când vor fi virate sumele promise studenților. Potrivit ultimei informații, dată publicității la jumătatea lunii iulie de către Liga Studenților din Iași, banii vor fi plătiți retroactiv, după rectificarea bugetară din luna august.
Read all the articles about
Motivation and vocationArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Motivation and vocation
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors