Share
Castigul salarial mediu in luna august 2017
CASTIGUL SALARIAL MEDIU BRUT PE ECONOMIE A FOST IN LUNA AUGUST 2017 DE 3290 LEI
In luna august 2017, castigul salarial mediu nominal brut a fost de 3290 lei, cu 1,2% mai mic decat in luna iulie 2017.
- Castigul salarial mediu nominal net a fost de 2364 lei, in scadere fata de luna precedenta cu 27 lei (‐1,1%).
- Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s‐au inregistrat in activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice) (5930 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (1406 lei).
August 2017 comparativ cu August 2016
Comparativ cu luna august a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%. Indicele castigului salarial real1 fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 112,6%.
Castigul salarial in raport cu evolutia preturilor de consum
Indicele castigului salarial real a fost de 99,1% pentru luna august 2017 fata de luna precedenta.
Fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 178,3%, cu 1,7 puncte procentuale mai mic fata de cel inregistrat in luna iulie 2017.
In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an.
August 2017 comparativ cu Iulie 2017
in luna august 2017, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna iulie 2017. Scaderile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea in luna iulie de premii ocazionale (inclusiv premii trimestriale, anuale, de vacanta ori pentru performante deosebite), drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si din alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou). De asemenea, scaderile castigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizarile de productie ori incasarile mai mici (functie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihna cand nu se acorda tichete de masa si alte drepturi salariale), precum si de angajarile de personal cu castiguri salariale mici din unele activitati economice.
Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s‐au inregistrat dupa cum urmeaza:
- cu 8,7% in depozitare si activitati auxiliare pentru transport, respectiv cu 7,7% in intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii);
- intre 5,0% si 6,5% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, productia si furnizarea de energie electrica si termica, gaze, apa calda si aer conditionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor si semiremorcilor;
- intre 3,5% si 5,0% in fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, alte activitati industriale n.c.a., alte activitati extractive, fabricarea produselor textile, tabacirea si finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, harnasamentelor si incaltamintei; prepararea si vopsirea blanurilor),
fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice.
Cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, drepturi in natura si ajutoare banesti, sume din profitul net si alte fonduri (inclusiv tichete de masa si tichete cadou), dar si de realizarile de productie ori incasarile mai mari (functie de contracte).
Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s‐au inregistrat dupa cum urmeaza:
- cu 19,2% in extractia carbunelui superior si inferior;
- intre 4,0% si 8,5% in tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, industria metalurgica, fabricarea bauturilor;
- intre 2,0% si 3,5% in telecomunicatii, activitati de servicii anexe extractiei, transporturi pe apa, activitati de editare.
In sectorul bugetar s‐au inregistrat scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in invatamant (‐2,3%) ca urmare a reducerii sumelor reprezentand plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacantei scolare, respectiv in sanatate si asistenta sociala (‐0,6%).
Castigul salarial mediu net a crescut usor in administratia publica (+0,7%) comparativ cu luna precedenta.
Read all the articles about
StudiesArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Studies
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors