Share
Câştigul salarial mediu în luna februarie 2015
CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU BRUT PE ECONOMIE A FOST ÎN LUNA FEBRUARIE 2015 DE 2395 LEI
În luna februarie 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2395 lei, cu 0,5% mai mic decât în luna ianuarie 2015.
Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1731 lei, în scădere față de luna precedentă cu 9 lei (0,5%).
Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s‐au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (5151 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (999 lei).
Februarie 2015 comparativ cu Februarie 2014
Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 6,5%. Indicele câştigului salarial real1 față de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 106,1%.
Câştigul salarial în raport cu evoluția prețurilor de consum
Indicele câştigului salarial real a fost de 99,2% pentru luna februarie 2015 față de luna precedentă.
Față de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 128,3% cu 1,1 puncte procentuale mai mic față de cel înregistrat în luna ianuarie 2015.
În cursul anului se înregistrează fluctuații ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influențează creşterile sau scăderile în funcție de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuațiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
Februarie 2015 comparativ cu Ianuarie 2015
În luna februarie 2015, în majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale în lunile anterioare, a nerealizărilor de producție ori a încasărilor mai mici (funcție de contracte), a dificultăților financiare cu care s‐au confruntat unele unități economice, precum şi a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează:
• între 9,5% şi 10,0% în depozitare şi activități auxiliare pentru transport, extracția petrolului brut şi a
gazelor naturale;
• între 4,0% şi 5,0% în extracția minereurilor metalifere, alte activități extractive, intermedieri
financiare (cu excepția activităților de asigurări şi ale fondurilor de pensii);
• între 3,0% şi 4,0% în activități de poştă şi de curier, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, producția şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiționat, activități de producție cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrri audio şi activități de editare muzical; activități de difuzare şi transmitere de programe).
Creşterile câştigului salarial mediu net față de luna ianuarie 2015 din sectorul economic s‐au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru performanțe), sume din profitul net şi din alte fonduri ori realizărilor de producții şi încasărilor mai mari (funcție de contracte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s‐au înregistrat după cum urmează:
• 39,9% în fabricarea produselor din tutun;
• între 10,0% şi 20,0% în activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare şi fonduri de pensii, activități de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepția celor din sistemul public de asigurări sociale);
• între 4,5% şi 8,5% în prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepția mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activități profesionale, ştiințifice şi tehnice;
• între 2,0% şi 3,5% în activități de servicii anexe extracției, alte activități industriale n.c.a., cercetare‐dezvoltare, telecomunicații, industria construcțiilor metalice şi a produselor din metal, exclusiv maşini, utilaje şi instalații.
În sectorul bugetar3 s‐au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net față de luna precedentă în învățământ (‐1,6%), respectiv sănătate şi asistență socială (‐1,3%). În administrația publică câştigului salarial mediu net a fost în uşoară creştere (0,2%) față de luna ianuarie 2015.
>> CITESTE SI GHIDUL SALARIILOR (2015, 2014, 2013, 2012, 2011)
Read all the articles about
No categoriesArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
No categories
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors