Castigul salarial mediu in luna noiembrie 2014

18.01.2015
2 min
Castigul salarial mediu in luna noiembrie 2014

Share

În luna noiembrie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2412 lei, cu 2,3% mai mare decât în luna octombrie 2014.

 

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1743 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 38 lei (2,2%).

 

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4166 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1033 lei).

 

Noiembrie 2014 comparativ cu Noiembrie 2013

 

Comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,6%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 104,3%.

 

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum

 

Indicele câştigului salarial real pentru luna noiembrie 2014 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 102,4%.

 

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 130,1% cu 3,1 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna octombrie 2014.

 

În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

 

Noiembrie 2014 comparativ cu Octombrie 2014

 

În luna noiembrie 2014, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a înregistrat creşteri faţă de luna octombrie 2014. Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat acordării de prime ocazionale (inclusiv prime anuale sau pentru sărbători), sume din profitul net şi din alte fonduri, dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net au fost influenţate în unele activităţi economice şi de disponibilizările de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

 

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

ƒ

- cu 23,0% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii);

ƒ
- între 9,0% şi 13,0% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi de poştă şi de curier, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport;

ƒ
- între 5,5% şi 9,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea produselor din tutun, fabricarea echipamentelor electrice, cercetare-dezvoltare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;

 

ƒ- între 4,0% şi 5,0% în alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea produselor textile, transporturi pe apă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie.

 

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte).

 

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

ƒ

- cu 12,8% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură);
ƒ

- între 4,5% şi 7,5% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, industria metalurgică, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din
prelucrarea ţiţeiului, fabricarea altor mijloace de transport.

ƒ

- între 2,0% şi 3,0% în telecomunicaţii, transporturi aeriene.

 

În sectorul bugetar  s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna octombrie în învăţământ (1,7%), sănătate şi asistenţă socială (1,7%), respectiv în administraţia publică (0,7%).

 

Mai multe detalii precum si tabele cu castigurile salariale gasiti accesand sursa.

 

 

>> CITESTE SI GHIDUL SALARIILOR (2015, 2014, 2013, 2012, 2011)

 

Read all the articles about

No categories

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors