Sursa foto

Nu îmi amintesc cât de dezvoltată a fost industria IT din România înainte de Revoluție, dar țin minte și acum revelația pe care am avut-o la începutul anilor `90, când mi s-a oferit la crème de la crème a acestei industrii, sub forma unui HC2000.

Cu atât mai mare a fost șocul cu cât tot ce văzusem până în acel moment la prieteni și la clubul din Parcul Pionierilor Școlarilor fuseseră doar HC-uri de generație mai veche, monocrome, dependente de casetofon. Dacă, în afară, pentru a fi un `90s kid cool trebuia neapărat să ai Atari sau Nintendo, în România primilor ani de după `89 să ai un HC2000 reprezenta privilegiul suprem. Sistemul Floppy disk, viteza cu care încărca orice program (=joc) îl plasau într-o clasă aparte de performanță și dezirabilitate.

Încă îmi amintesc exasperarea tatălui meu, care avea strânse caiete întregi de linii de cod scrise de mână, când vedea că tot ce făceam cu bijuteria era să mă joc. El avea planuri mari pentru mine și, ca în cazul oricărui alt părinte proaspăt ieșit de sub regim, acestea implicau ori medicina, ori avocatura, ori acest nou și curios domeniu al informaticii.

Când a văzut că programarea nu se lipește de mine, a schimbat tactica și mi-a cumpărat o carte cu jocuri. Pentru cei care nu știu ce însemna acest lucru în anii `90, imaginați-vă 20 de pagini de linii de cod care trebuie introduse manual într-un limbaj de programare unde nu poți pur și simplu scrie comenzile respective, ci ești obligat să apeși diverse combinații de taste pentru a genera câte o comandă. Dar efortul merita pentru că, după cele câteva ore de chin, jocul nou-creat se desfășura în toată splendoarea lui.

Doar că rezultaun simplu text interactiv. Și era destul de repetitiv. Și știam oricum ce urma să se întâmple pentru că eu îl scrisesem comandă cu comandă! Toate acestea, desigur, cu condiția să fi introdus corect fiecare caracter; era suficient să greșesc O CIFRĂ pentru ca totul să se ducă de râpă.

Lucrurile au evoluat după monoton: am mai primit de două ori calculatorul „ultimul răcnet” al momentului, de fiecare dată cu așteptări din ce în ce mai mici de a face efectiv ceva util cu el. Din păcate, visul tatălui meu nu s-a materializat iar eu nu am ajuns niciodată programator, dar adevărul este că acest contact timpuriu și permanent cu un calculator m-a ajutat enorm atât pentru a trece prin școală cât și pentru a-mi găsi un prim loc de muncă.

În prezent, puterea de procesare a o mie de calculatoare HC2000 este la îndemâna oricui, în forme din ce în ce mai variate și mai portabile, iar copiii au acces la tablete, telefoane și televizoare inteligente încă de dinainte să facă primii pași. Dacă, cu 15-20 de ani în urmă, aceia dintre noi care aveau acces la un calculator se puteau considera privilegiați, în prezent tehnologia este mai accesibilă decât oricând și este nevoie de mult mai mult efort pentru a te face remarcat prin intermediul ei.

Ce vor face deci viitorii adulți care acum abia trec timid de primele niveluri din Angry Birds? Situația în școli probabil nu s-a schimbat foarte mult dar, dacă ne uităm la programa oricărui after-school, informatica pur și simplu nu mai este prezentă.

În schimb, găsim o multitudine de alte materii, dintre care unele vor fi cu siguranță mai atrăgătoare pentru părinți, precum limba germană, pianul sau înotul. Informatica, dintr-o disciplină care, împreună cu altele două sau trei, erau privite de părinții noștri ca niște piloni ai educației, promițând cele mai bune șanse de reușită în viață, devine din ce în ce mai mult o disciplină care se învață din pasiune.

Cel mai probabil, copiii de azi vor lucra peste 15-20 de ani în domenii de nișă, care vor fi impermeabile la evoluția tehnologică, în care prezența umană va fi întotdeauna preferată. Sau în domenii care în momentul de față nici nu există și nu ne putem închipui că ar putea exista vreodată.

Sau poate inițiativa oferirii unui venit minim garantat va deveni o realitate iar copiii de azi vor fi mai liberi în a face ce le place, fără preocuparea zilei de mâine. Dar deja discuția întră pe teritoriul futurologiei, așa că ne vom opri aici cu un citat din Steve Jobs: Technology is nothing. What's important is that you have a faith in people, that they're basically good and smart, and if you give them tools, they'll do wonderful things with them. Ce-i drept, un citat din 1994.