Share
Ce zile libere avem în 2025?
Cine nu verifică încă de la începutul anului ce zile libere vor fi în 2025 și câte zile lucrătoare vor fi?
Tocmai de aceea, am pregătit calendarul zilelor libere legale din acest an, ca să știi cum îți pregătești concediul și cu ce zile faci mini vacanțe, mai ales că aproape jumătate dintre ele pică într-o zi de luni sau de vineri.
În 2025, angajații din România se vor bucura de un număr de 17 zile libere, care le oferă oportunitatea de a se relaxa, de a petrece timp alături de familie sau de a se dedica pasiunilor personale.
Față de 2024, când am avut doar 10 zile libere în timpul săptămânii, anul acesta este mai generos, cu 13 zile de sărbătoare în 2025 care pică în timpul săptămânii și 4 în weekend.
Conform Codului muncii, zilele de sărbătoare legală din 2025 în România în care nu se lucrează sunt următoarele:
1 și 2 ianuarie (miercuri și joi) – Anul Nou
6 ianuarie (luni) – Boboteaza
7 ianuarie (marți) – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie (vineri) – Ziua Unirii Principatelor Român
18 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
20 și 21 aprilie (duminică și luni) – Paștele
1 mai (joi) – Ziua Muncii
1 iunie (duminică) – Ziua Copilului
8 și 9 iunie (duminică și luni) – Rusalii
15 august (vineri) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (duminică) – Sfântul Andrei
1 decembrie (luni) – Ziua Națională a României
25 și 26 decembrie (joi și vineri) – Crăciunul
În cazul în care activitatea lucrativă nu poate fi întreruptă în aceste zile legale, angajatorul este obligat conform Codului Muncii să ofere compensații angajaților în zile libere sau sporuri la salariu.
În concluzie, în ultimii ani, numărul de zile libere legale din România a crescut semnificativ, iar țara noastră se află acum pe locul 5 în Europa în ceea ce privește zilele de sărbătoare acordate angajaților. Așadar, nu uita să-ți organizezi timpul liber din 2025 astfel încât să profiți de fiecare oportunitate de a te relaxa și reconecta.
Read all the articles about
International Labour market Events Off topic Career planning Legislative Workforce planningShare
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
International
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors