Proiect de lege: conturile de salarii nu vor mai fi blocate de bănci

11.07.2016
0 min
Proiect de lege: conturile de salarii nu vor mai fi blocate de bănci

Share

Veniturile obținute în baza unui contract de muncă nu vor mai putea fi poprite de către bănci, urmând ca datoriile pentru care au fost emise titluri executorii să fie reținute la angajator, scrie Profit.ro. Măsura va fi discutată în această toamnă de către Parlament.

 

Propunerea legislativă a fost inițiată în urmă cu aproape 3 ani, dar dezbaterea va fi reluată la începerea noii sesiuni legislative, în septembrie, având raport de admitere din partea comisiei de specialitate. Autorii legii arată că, în prezent, majoritatea firmelor plătesc sumele rezultate din raporturile de muncă cu angajații în conturile bancare indicate de aceștia, fiind nevoie de o reglementare clară a modului în care poate fi efectuată poprirea veniturilor persoanelor fizice, ca urmare a titlurilor executorii, puse în aplicare de birourile executorilor judecătorești.

 

Practica actuală arată că birourile executorilor judecătorești transmit formalitățile de executare silită, atât angajatorului, cât și unităților bancare la care angajatul își are deschis contul bancar în care încasează veniturile obținute din raportul contractual de muncă.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

Read all the articles about

Legislative

Article written by:

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors