Cum gestionezi riscul în tranzițiile de carieră

30.05.2024
4 min
Cum gestionezi riscul în tranzițiile de carieră

Share

Am citit undeva, cu mai mult timp în urmă, că tranziția de carieră este precum o ceapă. Este formată din mai multe straturi, care pot să provoace de cele mai mute ori lacrimi în timp ce le îndepărtezi.

Poate că este puțin exagerată comparația, însă în realitate, tranzițiile de carieră nu sunt aproape niciodată simple.

De obicei încep cu momentul în care visăm la ce am putea deveni, continuă apoi cu o perioadă dificilă în care nu prea suntem siguri cine suntem și se termină cu marea schimbare pe care o dorim în viața noastră – mai mult sau mai puțin în forma la care am visat.

Reinventarea carierei nu este un simplu proces de a trece de la o versiune veche a noastră la una nouă. Este o tranziție în care vom trăi mai multe momente de incertitudine și de îndoială, vom avem momente de entuziasm și învățare, dar și momente în care va fi nevoie să facem un pas înapoi, să reevaluăm dacă suntem pe drumul cel bun.

Însă pentru ca acest proces să fie unul cu un rezultat cât mai aproape de cel pe care ni-l dorim, o etapă importantă este evaluarea riscurilor.

Din experiențele de lucru cu clienții, uite care sunt cateva dintre elementele principale pe care să le ai în vedere atunci când evaluezi riscurile pe care le presupune o tranziție de carieră.

 

1. Situația curentă

Evaluează stabilitatea locului actual de muncă în raport cu compania și industria în care lucrezi. Ia în considerare sănătatea financiară a companiei, poziția pe care o are în piață în comparație cu companiile concurente.

Analizează potențialul de dezvoltare a carierei în rolul tău actual și în special dacă exista posibiltatea unor planuri de carieră pe care să le poți defini și agrea împreună cu angajatorul tău. Ia în considerarea dacă jobu tău actual îți permite să dezvolți competente noi, în special dintre cele care sunt în căutare pe piață sau întră în categoria “future skills”.

Reflectează asupra satisfacției tale la locul de muncă și a mediului de lucru. Dacă ești mulțumit de responsabilitățile, echilibrul între viața personală și cea profesională și dinamica echipei.

Și nu în ultimul rând, gândește-te dacă rolul tău actual se aliniază cu valorile tale personale, cu obiectivele tale pe termen lung în carieră și cu stilul de viață pe care ți-l dorești.

 

Uite câteva întrebări la care să cauți raspunsuri:

Industria în care activează firma este una stabilă? Există semne de concedieri sau restructurări în compania ta sau în alte companii din industrie? Care sunt planurile de dezvoltare pe care le are compania ta? Le face cunoscute angajaților? Cât timp te vezi în continuare în același job?

 

2. Tendințele din piața muncii

Află care sunt tendințele de creștere în industria ta actuală versus industria de care ești interesat. Uită-te la cererea de joburi în ambele industrii. Totodată, analizează modul în care tehnologia impactează ambele industrii. Este util să vezi dacă dezvoltarile tehnologice duc la mai multe oportunități sau fac ca anumite locuri de muncă să dispară. Ia în considerare cât de deschis ești la aceste schimbări tehnologice și cât de pregătit ești să înveți și să dobândești competențe noi.

Monitorizează indicatorii economici care ar putea afecta stabilitatea locurilor de muncă în ambele industrii – cea în care ești în prezent și cea care te interesează, dacă intenționezi să faci această schimbare.

Rămâi informat despre orice schimbări legislative care ar putea afecta siguranța sau perspectivele de creștere a locurilor de muncă în ambele domenii.

 

Uite câteva întrebări la care să cauți raspunsuri:

Există rapoarte sau statistici care indică o creștere sau o scădere? Există mai multe oportunități care apar sau piața de muncă devine saturată? Cum afectează recesiunile sau perioadele de boom economic aceste sectoare?

 

 

3. Riscul financiar

Compară veniturile tale actuale cu potențialele venituri în noua carieră. Ia în considerare intervalele salariale medii și traiectoria de câștig în timp. Ia în considerare pachetul complet de compensații, inclusiv beneficii precum asigurare de sănătate, contribuții la pensie și bonusuri.

Evaluează-ți economiile și estimează cât timp ar putea dura să găsești un nou loc de muncă, precum venitul potențial pe care l-ai putea atinge. Calculează costurile asociate cu dobândirea de noi competențe sau certificări. 

Iar, dacă noua carieră necesită relocare, ia în considerare și costurile implicate, inclusiv cheltuielile de mutare și modificările costurilor de trai.

 

Uite câteva întrebări la care să cauți raspunsuri:

Ai suficiente economii pentru a acoperi cheltuielile de trai în perioada de tranziție? Ești pregătit să te descurci temporar cu venituri reduse? Va trebui să investești în cursuri sau programe de formare? În situația unor evenimente neprevăzute – ex. boală sau să pierzi pe cineva drag, există posibilitatea să primești ajutor financiar de la familie sau prieteni?

În final, indiferent de motivul pentru care ai decis să faci o schimbare, este important să recunoști că fiecare etapă aduce cu ea propriiul set de incertitudini și oportunități, în aceeași măsură.

Decizia de a face o schimbare de carieră nu este niciodată simplă și necesită o analiză profundă a motivelor, a ceea ce dorești să realizezi și a momentului optim pentru această tranziție.

 

Cum iei decizia?

 

- Cântărește riscurile și recompensele de a rămâne în cariera actuală versus tranziția la una nouă.

- Ia în considerare atât impactul pe termen scurt, cât și pe termen lung asupra vieții tale profesionale și personale.

- Creează o listă de argumente pro și contra pentru fiecare opțiune, ținând cont de toate elementele menționate mai sus.

- Dezvoltă strategii pentru a atenua riscurile identificate. De exemplu, poți începe să economisești mai agresiv la început, să dobândești competențe relevante înainte de tranziție sau să explorezi oportunități de freelancing în noua industrie pentru a câștiga experiență.

- Lucrează un coach sau un mentor, care să te ajute cu perspective noi și ghidare bazate pe experiențele lor și pe cunoașterea tendințelor din industrie.

 

Rezistă tentației de a lua o decizie majoră care va schimba totul dintr-o dată fară să analizezi aceste elemente. Folosește o strategie cu pași mici astfel încât să poți lua o decizie mai informată cu privire la rămânerea în cariera actuală sau tranziția la una nouă, echilibrând eficient riscurile și recompensele potențiale.

Read all the articles about

Career planning Workforce planning HR Coach Interview resources

Undelucram.ro Contributor

Simona Bortiș

Simona Bortiș

More articles

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors