Cum poți să ai cel mai bine grijă de tine? Sau de ce „Mindfulness la muncă”?

08.11.2021
5 min
5.00
Cum poți să ai cel mai bine grijă de tine? Sau de ce „Mindfulness la muncă”?

Share

Poate vă întrebați ce legătură are grija față de sine (self-care) cu mindfulness și cu munca. Sau de ce sunt împreună în titlul unui articol. ARE, v-aș răspunde, pentru început.

 

„Trăim vremuri tulburi” – nu știu pe cine citez aici, dar pot spune cu voce puternică, că vremurile pe care le trăim sunt tulburi. Dificile și complicate, neașteptate, impredictibile, greu de gestionat. Sunt vremuri cu suferință multă, simțită foarte aproape sau doar văzuta la cei din jur, cu neîncredere, cu lipsa unor perspective clare, cu năzuințe și dorințe, cu experiențe pe care le amânăm sau ne înverșunăm să le trăim acum.

Cred că nici unul dintre noi nu a mai experimentat o pandemie de o asemenea amploare, care să dureze atât și să aibă efecte asupra vieților noastre, așa cum ni se întâmplă în perioada aceasta. S-au schimbat condițiile în care muncim, a apărut telemunca și munca hibrid, s-a schimbat felul în care ne trăim viața zi după zi, și acasă și la muncă.

Și ce putem face într-o astfel de perioadă, este să învățăm cum să avem grija de noi – la fel ca atunci când în avion, ni se spune să ne punem nouă mai întâi masca de oxigen și abia apoi copiilor care ne însoțesc.

Dacă noi suntem bine, în siguranță și cu energie, o să putem fi prezenți pentru cei din jurul nostru, să îi susținem sau ajutăm atunci când au nevoie de noi. Iar această atitudine nu este una de individualism (poate povestim despre asta într-un alt articol) sau egoism, este un mod de a fi puternici, rezilienți.

 

Cum putem avea grijă de noi?

Pe lângă atenția la nevoile de bază (ce mâncăm, câtă mișcare facem, cum/cât muncim și ne relaxăm, ce facem în timpul liber, cum și cât timp putem petrece cu cei apropiați, din cercul nostru personal și social) eu vă propun să vă îndreptați curiozitatea și către un subiect nou poate – mindfulness. Cum poate mindfulness să mă ajute să am grijă de mine? Și ce legătură are mindfulness cu munca?

În ultimii câțiva ani, auzim din ce în ce mai des cuvântul „mindfulness”, în cele mai diverse contexte, de la sălile de yoga, în cabinetele de psihologie, și în sălile de meeting din corporații, în tabere de retragere și programe de dezvoltare personală sau coaching. Dacă ne uităm și puțin mai departe – în alte țări din Europa – găsim acest „mindfulness” în școli (da, în școli), în spitale, clinici și centre de tratament, în laboratoarele unde cercetători caută să înțeleagă cum funcționează creierul, în universități sau sălile de ședințe ale marilor companii.

În ultimii 50 de ani, au apărut o serie de programe de training în mindfulness, atât in zona clinica – de exemplu programul Mindfulness Based Stress Reducation a fost construit la facultatea de medicină a Universității Massachusetts din US, la sfârșitul anilor, 70) – cât și în zona de business (Finding Peace in a Frantic World, Oxford Mindfulness Centre), și toate își propun să antreneze ceea ce se numește „abilitatea de a fi prezent, conștient, conectat cu ceea ce se întâmplă, atunci când se întâmplă”.

Adică, mindfulness este despre a fi prezenți aici și acum, conștienți de ce se întâmplă cu noi, în mintea noastră, starea noastră emoțională și în corpul nostru, în jurul nostru, chiar atunci când se întâmplă. Mie cel mai mult îmi place să spun că „mindfulness este o modalitate de a fi în armonie cu noi înșine, cu cei din jurul nostru și cu experiențele noastre de viață”.

Christophe André, unul dintre autorii mei preferați, vorbește despre mindfulness ca un antrenament mental, ca forma de grijă față de propria persoană. Iar rolul antrenamentului mental, spune el, este să ne ajute, în mod rapid și eficient, să facem față evenimentelor vieții, să găsim acea libertate interioară care să ne dea putere.

„Să facem față” sunt cuvintele care îmi vin des în minte în aceste vremuri. Și acesta ar fi doar unul dintre motivele pentru care sa îmi îndrept atenția către mindfulness, sau către un antrenament mental.

 

Un articol din revista Forbes spunea anul trecut: „Mindfulness contează. Abilitatea de a fi prezent și conștient – ​​de a rămâne concentrat intenționat fără a judeca – este o abilitate a secolului XXI. Companiile cu echipe mindful”, sunt mai bine echipate pentru a concura în mediul de astăzi în continuă schimbare”.

 

Mindfulness contează

În ultimii ani, chiar până să înceapă pandemia, stresul și anxietatea au tot crescut, iar asta s-a văzut și la muncă, nu doar în viața privată a angajatului. S-a vorbit din ce în ce mai mult și în companii de epuizare cronică, de burnout, sănătate emoțională și mentală. Iar de când a început pandemia, în US de exemplu, a crescut cu 40% numărul persoanelor care spun că stresul pandemic le-a afectat sănătatea mintală.

Cercetările efectuate de companii precum Google, Aetna sau Intel au arătat că cultivarea abilității de a fi prezent la locul de muncă poate reduce nivelul de stres, îmbunătățind în același timp concentrarea, atenția, abilitățile de luare a deciziilor și bunăstarea generală. Mindfulness le oferă angajaților permisiunea și spațiul pentru a gândi - pentru a fi prezenți - ceea ce duce la o dezvoltare a agilității mentale, rezilienței și conștientizării de sine. În plus, mindfulness poate reduce epuizarea emoțională, crește deschiderea către idei noi și poate dezvolta compasiunea și empatia.

În zilele noastre, capacitatea de a rămâne calm și de a se adapta rapid la circumstanțe în schimbare, cu o minte deschisă este și va continua să fie un avantaj extra-ordinar, în primul rând pentru noi, individual. Iar asta aduce un avantaj competitiv și angajatorului, companiei.

În plus, un loc de muncă mindful poate fi un instrument puternic pentru recrutare. La urma urmei, dacă ați avea de ales între o companie care investește în bunăstarea angajaților săi și una care nu, pe care ați alege-o? În mod similar, creșterea atenției la locul de muncă poate duce la niveluri mai ridicate de angajament la locul de muncă și un angajament sporit, reflectându-se în cele din urmă în cifra de afaceri, în costurile cu forța de muncă, absenteismul s.a.m.d.

Antrenându-ne atenția conștientă, practice de tip mindfulness ne pot ajuta să găsim acel spațiu între stimul și răspuns în care putem alege cum să ne comportăm sau să ne raportam la ce ni se întâmplă.

 

Aș menționa aici doar patru moduri în care mindfulness transformă modul în care lucrăm:

- O să vă permită să păstrați o minte deschisă, curioasă

- Ne învață abilitatea de a răspunde, mai degrabă decât de a reacționa

- Te ajută săți amintești că gândurile tale nu sunt fapte

- Construiește obiceiuri sănătoase care cultivă potențialul creativ.

Și acestea ar fi doar o parte din motivele pentru care practica mindfulness te poate ajuta să ai grijă de tine și la muncă.

 

Te poți imagina făcând exerciții de mindfulness la jobul tău actual. Lasă un scurt review (100% anonim) pentru compania unde lucrezi și povestește-ne cât de încurajat este well-being-ul tău de către angajator.

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors