Cum să îți crești veniturile pe timp de recesiune

22.07.2020
4 min
Cum să îți crești veniturile pe timp de recesiune

Share

Devine din ce în ce mai clar că ne paște o recesiune cât de curând. România deja înregistrează o scădere constantă a PIB-ului, economia fiind afectată din ce în ce mai mult de criza globală determinată de COVID-19, în special în primul trimestru al anului 2020.

De regulă, când auzim cuvântul „recesiune”, parcă se aprinde un beculeț de alarmă în mintea noastră. De-a lungul timpului, recesiunile au fost asociate cu dezastrul financiar, prin prisma faptului că aceste scăderi economice au avut efecte grave la nivel financiar, atât național, cât și individual. 

Șocul rapid și masiv provocat de pandemie și de măsurile de prevenție a răspândirii virusului au adus întreaga planetă în criză economică. Conform prognozelor Băncii Mondiale, economia globală va scădea cu 5,2% în acest an, adică se va atinge pragul celei mai profunde recesiuni, de la cel de-al Doilea Război Mondial până în prezent.

Deși o recesiune are potențialul de a-ți afecta profund finanțele, cu pregătirea și economisirea corespunzătoare, poți limita mare parte a impactului pe care îl va avea asupra buzunarului tău. Din păcate, o recesiune este ceva dincolo de controlul oricăruia dintre noi, dar ceea ce putem controla este modul în care reacționăm. 

Eventualele zile negre din viitor nu trebuie să te prindă nepregătit. Contextul actual te forțează să gândești outside-of-the-box și vei fi probabil nevoit să cauți alte oportunități de muncă, fie un proiect part-time sau chiar o afacere proprie. 

 

Iată câteva sfaturi ce te pot ajuta să îți crești veniturile pe timp de recesiune:

 

Încearcă să aplici pentru overtime plătit la jobul pe care îl ai

O primă metodă pentru a te asigura că veniturile pe care le obții în mod regulat nu vor scădea în perioada următoare ar fi aceea de a aplica pentru ore suplimentare plătite la angajatorul tău actual (dacă ai această posibilitate). Poți începe cu o simplă întrebare adresată managerului tău sau chiar cu o cerere oficială către HR. Important este să îți faci cunoscută dorința de a munci suplimentar și de a fi plătit extra pentru orele în plus.

 

Ia-ți câteva proiecte freelance

Evaluează rapid care sunt skill-urile pe care le ai deja și care te-ar putea ajuta să obții proiecte freelance, pe lângă jobul pe care îl ai deja. Pe piață, există o mulțime de site-uri unde persoanele  fizice sau companiile pot posta proiecte specifice unde au nevoie de ajutor și se pot conecta cu freelanceri calificați, precum: fiverr.com sau freelancer.com etc. Astfel, în timpul tău liber, din afara programului de la job, poți obține venituri suplimentare doar prin a-i ajuta pe alții cu aptitudinile și cunoștințele pe care tu le ai deja.

Recently added salaries

Pornește ceva pe cont propriu

De asemenea, dacă cumva ești în situația în care, din păcate, ai rămas fără job stabil, poți încerca și să câștigi bani pe cont propriu - nu trebuie neapărat să pornești un întreg business, însă poți face primii pași spre a te autosusține financiar. Domeniul antreprenoriatului a rămas în continuare unul de top și îți poate oferi oportunități frumoase chiar și pe timp de pandemie. Trebuie doar să ai curajul să încerci!

 

Fii deschis la oportunități noi

În contextul determinat de pandemie, unele industrii au beneficiat de cerere crescută, în timp ce altele au fost aproape complet devastate de aceste schimbări. Așa că, dacă ai posibilitatea, poți încerca să fii flexibil cu idealurile tale profesionale și să profiți de unele oportunități noi, pe care de altfel nu le-ai fi luat în considerare. Poți opta pentru traininguri specializate ce te vor ajuta să îți îmbunătățești competențele mai puțin valorificate în această perioadă provocatoare. 

 

Caută-ți un nou job remote

Dacă în compania ta au avut lor disponibilizări  din cauza crizei economice, poți încerca să aplici pentru un nou job remote. Deși poate părea că lumina de la  capătul tunelului a dispărut complet, există în continuare posibilități de a-ți găsi un nou job în perioada pandemiei. 

Cea mai ușoară soluție în acest caz ar fi să accesezi platformele de joburi precum Undelucram.ro. Pe astfel de site-uri poți găsi o mulțime de joburi remote, așa că vei reuși să lucrezi în siguranță de acasă și să îți crești veniturile în perioada de recesiune care ne așteaptă.

 

Nu în ultimul rând, încearcă să rămâi pozitiv

Crize precum cea în care ne aflăm în prezent necesită să rămânem cât se poate de calmi și să nu luăm decizii în momente de panică. Important este să ai în continuare încredere în forțele proprii și în aptitudinile pe care le-ai dezvoltat de-a lungul timpului. 

Încearcă să rămâi cât se poate de conștient de faptul că situația din prezent este în afara puterilor tale; însă ceea ce rămâne în puterea ta este atitudinea pe care o ai și vigoarea cu care înfrunți aceste noi provocări. Jobul potrivit pentru tine te va găsi, la momentul potrivit. Și poate va fi ceva neașteptat, dar care îți va pune în valoare skill-urile pe care nu le-ai fructificat îndeajuns până acum.

Poate că acum vei avea șansa să pui în aplicare răspunsul la întrebarea „Oare cum ar fi dacă aș alege o cale diferită și aș investi energia mea în ceva cu totul nou?”. Cine știe, poate vei ajunge să descoperi laturi noi ale personalității tale sau noi aptitudini care te vor îndrepta într-o direcție nebănuită a carierei tale.

Deși momentan poate părea că viitorul nu prea mai sună atât de bine ca înainte, nu trebuie să te lași descurajat de schimbările produse de pandemie. Fie că vom intra într-o plină criză economică sau o recesiune ce le va întrece pe cele din trecut, important este să poți fi îndeajuns de flexibil și să te adaptezi la noile condiții. 

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors