Cum sa pastrezi secreta cautarea unui nou loc de munca

12.10.2017
2 min
Cum sa pastrezi secreta cautarea unui nou loc de munca

Share

O regula nescrisa spune ca nu trebuie sa faceti publica decizia de a parasi actualul loc de munca. Chiar daca exista colegi in care de obicei aveti incredere, asta nu inseamna si ca trebuie sa ii faceti partasi la vanatoarea pentru un nou job.

Nu este exclus ca si altii sa afle acest lucru si secretul vostru sa devina deodata public, generand chiar si tensiuni nedorite in echipa. In majoritatea cazurilor nu veti gasi rapid un job nou si se poate intampla sa auziti pe la colturi S-a laudat ca pleaca...sau Doar a amenintat pentru a obtine ceva...

Ce strategie puteti adopta deci atunci cand sunteti in cautarea unu nou job?

1. Faceti-va in continuare datoria

Cel mai vizibil semn in comportamentul cuiva care s-a hotarat sa-si caute un nou loc de munca este schimbarea atitudinii fata de sarcinile de serviciu. Scaderea randamentului, prelungirea pauzelor, superficialitatea, toate acestea nu vor trece neobservate. Nu uitati ca sunteti inca platiti sa va faceti munca. Mai mult, sunt necesare, nu o data, referinte despre voi de la fostul loc de munca.

Dovediti pana la ultimul La revedere ca sunteti un profesionist si loial companiei. In plus, nici n-o sa va trantesca nimeni usa in fata daca vreodata reveniti la actualul angajator

2. Cautarea unui nou job nu se face in timpul programului

Daca faceti aceasta greseala, inseamna ca ati uitat cine si pentru ce va plateste si dati dovada de lipsa de respect fata de angajatorul vostru. Este preferabil ca nici viitorul vostru angajator sa nu va caute in timpul programului. Daca folositi timpul alocat muncii pentru cautarea unui nou job si acest lucru devine evident, riscati sa fiti concediat.

Niciodata nu folositi adrese de e-mail ale companiei, telefonul de serviciu sau calculatorul firmei pentru cautarea noului job.

3. Manifestati atentie fata de profilul postat pe social media

Multi ne dorim ca angajatorul sa ne gaseasca profilul online. De asemenea, dorim ca acest profil sa fie in concordanta cu cerintele viitorului post, fapt pentru care il actualizam. Tineti cont ca actualizarea profilului de LinkedIn, de exemplu, este usor detectabila chiar de catre compania pentru care lucrati. Va recomandam sa schimbati setarile aplicatiilor voastre astfel incat sa nu permita acces la schimbari.

4. Discretia este mama intelepciunii

Este util sa va reamintim ca trebuie sa stabiliti impreuna cu viitorul angajator modalitatea de contact, timpul si mijloacele (telefon, e-mail), astfel incat sa va pastrati, prin discretie, marja de siguranta necesara.

Folositi anumite ore cand luati legatura telefonica cu angajatorul sau spuneti-i cand este indicat sa va apeleze. Nu cadeti in extrema cealalta insa, propunand ore imposibile sau cai de comunicare dubioase. Foarte important, noul angajator nu trebuie sa ceara referinte despre voi inainte de a va depune preavizul.

5. Luati-va liber o zi pentru interviu

Cel mai bun lucru pe care il puteti face inainte de interviu este sa va luati liber o zi din concediu. Nu va duceti la interviu seara sau in pauza de pranz, poate nu aveti hainele cele mai potrivite. Evitati scuzele de genul Sunt bolnav sau Am programare la medic.

Read all the articles about

Balance Career planning Find your job

Article written by:

Dan Nicolae - Puteti contacta echipa editoriala la adresa office@undelucram.ro

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

1 comment

OutSider03

12.10.2017

Nu ai cum sa nu iti cauti de lucru in timpul programului. In primul rand cu cat aplici mai repede la un job cu atat ai mai multe sanse sa fi chemat mai repede la interviu. In al doilea rand, ce faci cand esti chemat la interviu fix in timpul programului?

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors