Cum să scapi de prostul obicei de a face micromanagement cu echipa ta

27.08.2015
2 min
Cum să scapi de prostul obicei de a face micromanagement cu echipa ta

Share

E foarte greu să scapi de obiceiul de a face micromanagement (stil de management caracterizat de controlul excesiv pe care-l exercită un manager asupra activităţii oamenilor din echipa lui şi de atenţia exagerată pe care o acordă detaliilor, mai ales detaliilor minore, n.tr.). S-ar putea să minimalizezi faptul că eşti predispus spre control excesiv, pretinzând că vrei doar să monitorizezi, cât mai îndeaproape, ceea ce fac oamenii din echipa ta, dar asta este o scuză jalnică pentru faptul că te amesteci excesiv în treburile lor. Cum poţi să le dai oamenilor „spaţiul” sau libertatea de care au nevoie ca să reuşească în ceea ce fac şi ca să înveţe lucruri noi? Cum ar trebui să-ţi stabileşti priorităţile? Şi cum ajungi să te simţi confortabil cu situaţia în care „te retragi”, dându-le doar nişte instrucţiuni generale, şi îi laşi să-şi facă treaba?

 

Ce spun experţii

 

Dacă eşti genul de şef care e excesiv de atent la detalii, care preferă să fie inclus în toate emailurile şi e rareori mulţumit de munca echipei sale, atunci eşti un micromanager. „De dragul echipei tale, trebuie să încetezi”, spune Muriel Maignan Wilkins, Managing Partner la firma Paravis Partners, specializată în coaching pentru directorii executivi şi în dezvoltarea abilităţilor de leadership. „Obiceiul de a face micromanagement ştirbeşte moralul echipei tale prin faptul că stabileşte un ton de neîncredere – şi limitează capacitatea de creştere a echipei tale. De asemenea, îţi frânează abilitatea de a te concentra pe ceea ce este cu adevărat important”, adaugă Karen Dillon, autoarea cărţii „Harvard Business Review Guide to Office Politics”.

 

Oricât ţi-ar fi de greu să-ţi schimbi stilul de lucru şi comportamentul, „provocarea pe care o accepţi în felul acesta va fi una care-ţi va dovedi, prin rezultatele pe care le vei obţine pe termen lung, că a meritat tot efortul pe care l-ai depus pentru a o depăşi”, spune Jennifer Chatman, profesoară la Berkeley’s Haas School of Business - University of California. „S-ar putea să existe câteva eşecuri, pe măsură ce oamenii din echipa ta învaţă cum «să iasă în faţă» şi să-şi asume responsabilitatea de a se ocupa singuri de unele sarcini şi de a le duce până la capăt, dar, în cele din urmă, ei vor avea nişte performanţe cu mult mai bune dacă au un grad mai mare de responsabilizare şi au parte de mult mai puţin amestec din partea ta”, adaugă Chatman.

 

Iată câteva indicii despre modul în care poţi renunţa la controlul excesiv pe care-l exerciţi.


Reflectă asupra comportamentului tău

 

Obţine feedback

 

Prioritizează ceea ce contează cu adevărat

 

Discută cu oamenii din echipa ta

 

Retrage-te în mod lent

 

Dă-le oamenilor tăi un vot de încredere

 

Cunoaşte limitările subordonaţilor tăi

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

Read all the articles about

Human behaviour

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors