Share
Cum se cresc profesioniștii în era IT? Carmen Ciulacu la Interviul Undelucram
Oricine a trecut prin școală știe clar un lucru: dacă profesorul e cool, materia e ca și învățată. Carmen Ciulacu manager pentru București al Școlii Informale de IT și co-fondator la Digital Stack, divizia de B2B ne povestește pe scurt despre cel mai căutat domeniu pe piața forței de muncă și despre cum uneori termenul „IT” este sinonim cu viitor.
1. Toată lumea vrea acum un job în IT. Cat de fondată e această presupunere că „IT-ul e viitorul"? Ce date sau trenduri susțin această declarație?
Există două direcții diferite atunci când vorbim de joburile din IT:
- Pe de o parte, ne uităm la faptul că astăzi nu mai există locuri de muncă unde să nu fie necesare cunoștințe avansate de operare a calculatorului. ITul devine drive în toate domeniile, cum ar fi: industria automotive, serviciile medicale, logistica și transporturi, agricultură și, nu în ultimul rând, educație.
- Pe de altă parte, suntem impactați puternic de tot ce înseamnă digitalizare. Companiile au experimentat – accelerat – munca la distanță și șiau schimbat strategia pentru a putea supraviețui pe timpul pandemiei de COVID-19. Practic, acest lucru a schimbat total modul de operare, de vânzare și de adaptare a afacerilor la comportamentul clienților. Cei care nu s-au adaptat au pierdut cifra de afaceri, iar cei care s-au digitalizat și-au crescut business-ul.
Pandemia a dus la accelerarea digitalizării, la creșterea numărului de joburi unde se lucrează de la distanță. Mă aștept la mai multă inovație și tehnologii care să faciliteze munca de acasă. Iar dacă vrem niște repere în acest sens, este suficient să ne uităm pe strategia Comisiei Europene pentru următorii 10 ani: Deceniul digital al Europei: obiective digitale pentru 2030.
2. Care sunt ariile cele mai râvnite, din cate observați la Școala informală de IT?
Anul acesta au fost foarte solicitate cursurile de programare și de testare software, dar ne adaptăm permanent la trendurile și tehnologiile de viitor. Din acest motiv, am promovat cursuri de baze de date, RPA (robot process automation), testare automată etc.
Școala informală de IT a lansat Digital Stack, divizia de B2B, care oferă programe de reskilling, upskilling și academii interne organizate pe nevoile companiilor. În acest segment, nevoile sunt foarte mari.
3. Cum știm dacă o carieră în IT e ceea ce ni se potrivește?
Le recomandăm celor care vin în contact cu Școala informala de IT să:
- se documenteze înainte de a alege un curs;
- participe la webinariile interactive gratuite, unde pot face cunoștință cu mentorii de la care urmează să învețe și au contact cu echipa Școlii informale de IT;
- aleagă Intro în IT, cursul dedicat începătorilor, dacă nu au avut contact cu ITul.
Intro în IT este un curs scurt, de 2 luni, unde cursanții se pregătesc și își pun bazele, atât pentru testare, cât și pentru programare și sunt sfătuiți de mentorii lor să facă – în cunoștință de cauză – următorul pas în carieră.
4. Contează backgroundul anterior sau studiile?
Background-ul și abilitățile dezvoltate anterior sunt foarte importante. Spre exemplu, dacă ai învățat programare în liceu sau în facultate, astfel încât să ai o gândire logică și analitică, poți să înveți cu ușurință Java sau alte cursuri din categoria back-end.
Dacă ești meticulos, atent la detalii, comunicativ și poți face față cu ușurința muncii repetitive, cu siguranță poți învăța testare manuală. Testarea manuală este un prim pas de intrare în industria de programare.
Există 12 meserii/specializări pe care le pregătim la Școala informală de IT. Facem o selecție a candidaților și, prin teste și discuții one-to-one cu fiecare candidat, ajutăm pasionații de IT să își aleagă programul de pregătire care li se potrivește cu adevărat.
5. Care ar fi primii 5 pași pe care îi putem face pentru a da startul în această direcție profesională?
1. Să te documentezi bine, să citești, să întrebi în cercul de prieteni, să participi la demo-cursuri și să analizezi ce presupune un program de reconversie profesională;
2. Să încerci să înveți, cu resurse gratuite, până la punctul în care te descurci singur;
3. Să îți evaluezi motivația și să fii determinat să faci un program de reconversie profesională. Banii nu sunt cea mai bună motivație!;
4. Să cauți resurse pentru dezvoltarea soft skill-urilor și să faci exerciții de autocunoaștere;
5. Să îți faci un plan de carieră și să aplici la un curs unde primești mentorat. Scoala informală de IT vine în întâmpinarea cursanților cu pașii următori pentru reușita în carieră.
6. Care sunt cele mai des întâlnite blocaje pe care le observați la grupele de participanți?
Blocajele importante vin din mentalitatea de neînvingător. Din frici, din complexe de inferioritate și din barierele pe care cursanții și le pun singuri. Am observat că mulți absolvenți trec printr-un gen de complex al impostorului și nu cred că li s-ar cuveni o carieră în IT, alături de absolvenți ai facultăților de profil. La Școala informală de IT facem tot posibilul să le demontăm aceste blocaje, ca să se dezvolte și să meargă cu încredere către joburile pentru care s-au pregătit.
7. Care e rata de angajabilitate pentru absolvenții cursurilor de inițiere în diferite arii IT și la ce salarii de început se pot aștepta candidații?
În medie, 75 - 80% este rata de angajabilitate. Anagajarea, însă, depinde de fiecare cursant și de cât timp aloca pentru pregătirea individuală (recomandăm 10-15 ore/săptămână de studiu individual). Avem grupe unde angajabilitatea este de 100%.
Pe cine ascultăm astăzi de la catalog? Lasă un scurt review angajatorului tău (100% anonim) și ajută-ți colegii din piața forței de muncă să-și găsească mai ușor jobul care îi merită cu adevărat.
Read all the articles about
Labour market Studies Students Undelucram interviews Motivation and vocation Job opportunities CV Resources Interview resourcesArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Labour market
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors