Share
Cuvinte grele la HR: Preaviz
Cel mai infam cuvânt pe care îl poți auzi la locul de muncă: PREAVIZ. Poate chiar mai înfiorător decât: EȘTI CONCEDIAT!
De ce? Pentru că, odată știind că vei fi concediat, ca o persoană lucidă și care gândește pentru sine, te reorientezi rapid în căutarea unui alt loc de muncă sau a unei alte oportunități.
Dar când auzi cuvântul PREAVIZ, te apucă panica. Chiar dacă preavizul la concediere este un instrument de protecție al salariaților, în acel moment lumea ta se dărâmă și începi să cauți tot felul de motive și de justificări asupra situației de fapt, dar și căi și mijloace de a „repara” această situație, fără să mai vezi luminița de la capătul tunelului, fără să realizezi că ți-a fost oferită șansa unui nou început, unui început mai bun, căci, așa cum bine știm cu toții, când o ușă se închide, alta se deschide.
Din perspectiva legislației muncii, preavizul este un drept, un instrument de protecție, atât al salariatului concediat, cât și al angajatorului atunci când un salariat își depune demisia.
Protecția salariaților
Așadar, la concediere, salariatul are dreptul la minimum 20 de zile lucrătoare de preaviz, timp în care are răgaz să-și caute alt loc de muncă.
Perioada concretă de preaviz trebuie comunicată fiecărui salariat înaintea angajării și este prevăzută în contractul individual de muncă.
Dreptul la preaviz nu se aplică salariaților care se află în perioada de probă.
În situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător, cu excepția situației în care contractul individual de muncă este suspendat pentru absențe nemotivate.
Protecția angajatorilor
Demisia este actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă (nu cerere!), comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, însă numai după împlinirea unui termen de preaviz.
În situația demisiei, termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă sau, cel prevăzut în contractele colective de muncă aplicabile și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere, timp în care angajatorul poate căuta un înlocuitor.
În situația în care în perioada de preaviz contractul individual de muncă este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzător.
Ce trebuie să avem în vedere este că angajatorul, oricând de la data comunicării demisiei, poate renunța parțial sau total la preaviz. Iar fără preaviz, se poate demisiona doar dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă.
Ce se întâmplă pe durata preavizului?
Conform legislației muncii, pe durata preavizului contractul individual de muncă continuă să își producă toate efectele.
Cu alte cuvinte, până când încetează contractul individual de muncă, ai aceleași drepturi și obligații înscrise în contractul individual de muncă. Nu se reduce programul de lucru, nu ai alte atribuții și ai dreptul la concediu de odihnă și la salariu pentru munca prestată (printre altele).
În perioada de preaviz, îți poți efectua zilele de concediu de odihnă disponibile, iar, dacă acest lucru nu este posibil, angajatorul are obligația de a-ți plăti zilele de concediu de odihnă rămase neutilizate la încetarea contractului individual de muncă.
În același timp, și angajatorul își păstrează aceleași drepturi și obligații pe perioada preavizului. În cazul în care nu îți îndeplinești atribuțiile de serviciu, absentezi nemotivat de la locul de muncă sau nu respecți prevederile contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă sau al regulamentului intern, angajatorul are dreptul de a iniția procedura de cercetare disciplinară și îți poate acorda o sancțiune, conform prevederilor legislației muncii.
Așadar, atunci când auzim cuvântul PREAVIZ, nu trebuie să intrăm în panică, deoarece legislația muncii protejează atât salariatul, cât și angajatorul, iar dacă nu suntem suficient de informați în ceea ce privește drepturile noastre în calitate de salariat, cea mai bună variantă ar fi să cerem ajutorul unei persoane avizate în domeniu, cum ar fi un expert în legislația muncii, care poate media toate aspectele în relația unui salariat cu angajatorul.
Read all the articles about
LegislativeUndelucram.ro Contributor
Sașa Mitrovici
More articlesShare
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Legislative
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors