Share
CV-ul meu este respins de un robot?
CV-ul meu este respins de un robot?
Dacă îți cauți job de ceva timp sau doar ai studiat un pic ce presupune optimizarea CV-ului, sigur ai auzit și tu că există roboți care îți resping CV-ul, nu-i așa?
Aud că unii candidați au tot scris și rescris CV-ul, căutând și calculând atent ce cuvinte-cheie să mai pună ca să fie pe placul robotului. Scriu acest articol ca să clarific cum stă treaba cu aceste sisteme automate de scanare a CV-ului. Ele se numesc ATS (Applicant Tracking System).
Vei găsi pe internet mai multe platforme care îți arată ce compatibilitate are CV-ul tău cu jobul la care vrei să aplici. Te anunț că toate aceste platforme sunt create ca să îți arate o compatibilitate mică, după care să îți vândă un serviciu de optimizare. Te încurajez să fii rezervat când folosești aceste servicii, dar și serviciile de feedback gratuit pentru CV. Majoritatea dintre ele sunt automatizate complet și nu există nicio persoană care să citească de fapt CV-ul tău.
Extra tip: dacă încarci CV-ul tău pe pagina CV Masters, vei primi un review făcut de mine, cu sugestii personalizate de îmbunătățire.
Ca să ne întoarcem la sistemele de tip ATS – ele sunt ultima ta problemă atunci când aplici la un job.
Aceste sisteme sunt de obicei folosite ca baze de date pentru candidați și pentru a monitoriza mai ușor procesul de recrutare și activitățile asociate cu fiecare candidat – stocare CV, contact, planificare discuții, colaborare între membrii echipei, follow-up etc.
Sigur ai auzit că CV-ul tău este inutil fără cuvinte-cheie. Cuvintele-cheie sunt importante pentru că, în orice mediu digital, va putea fi găsit doar după cuvinte-cheie. Chiar și persoanele care îți citesc CV-ul se uită după anumite cuvinte. De aceea, e important ca ele să fie plasate strategic în pagină și formatate corespunzător.
Uneori, se pun anumite filtre în aceste sisteme pentru a respinge automat candidații care nu se potrivesc deloc cu jobul. Această practică se folosește pentru rolurile cu sute sau mii de candidați, cel mai frecvent în alte țări. De asemenea, se mai pot pune filtre pentru criterii de selecție care nu sunt negociabile, cum ar fi o limbă străină, permisul de muncă într-o anumită țară, studii superioare etc. De aceea, asigură-te că aplici doar la joburi pentru care ești calificat – o persoană sau un sistem va observa dacă nu îndeplinești criteriile esențiale.
Dacă ești în căutare de un job de senior sau manager, te asigur că niciun recruiter nu riscă să rateze un candidat bun folosind un astfel de instrument automatizat. Toate CV-urile sunt citite de o persoană.
Vreme de 10 ani de când optimizez eu CV-uri, am tot auzit diverse mituri – unul dintre ele este că e bine ca CV-urile să nu aibă elemente grafice, link-uri și tabele, pentru că vor fi respinse automat. Poate asta era valabil în America anilor 2000 și ceva, când tehnologia nu era atât de avansată. Și nici atunci nu era despre respingere, ci despre faptul că sistemul omitea anumite informații.
În acest context, un sfat bun este să te asiguri că ai cuvinte-cheie care corespund cu cele menționate în anunțurile de angajare. Cele mai relevante vor apărea recurent în majoritatea anunțurilor și le vei putea identifica ușor.
În concluzie, este important ca CV-ul tău:
1. Să aibă o structură ușor de urmărit, cu secțiuni clare și informații cât mai relevante;
2. Să aibă cuvinte-cheie pentru a scoate în evidență compatibilitatea cu postul la care aplici și pentru a fi găsit mai ușor într-o bază de date complexă;
3. Să fie personalizat pentru joburile la care aplici – nu este greșit să te pricepi la mai multe lucruri, însă este neproductiv să aplici cu același CV la 2 joburi complet diferite;
4. Să fie compus din text formatat pentru a avea un impact vizual bun, fără prea multe elemente grafice și culori, care încarcă documentul și îl fac dificil de citit;
5. Să fie în format PDF sau Word. Ocazional, am văzut CV-uri salvate ca imagine. Recomand să eviți acest format.
Păstrează în minte că tu ești mai mult decât CV-ul tău și găsirea unui job înseamnă mai mult decât optimizarea CV-ului.
Tu ai auzit de ATS?
Read all the articles about
Labour market Guide Career planning Find your job Employee experience CV ResourcesUndelucram.ro Contributor
Camelia Macsim
More articlesShare
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Labour market
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors