De ce să te autopromovezi

23.07.2020
4 min
5.00
De ce să te autopromovezi

Share

 

Acum câțiva ani discutam cu unul dintre managerii mei și-mi spunea că sunt mult prea modestă, că dacă eu nu-mi promovez realizările și nu vorbesc despre ceea ce fac să nu mă aștept să o facă altcineva în locul meu.

 

Ani la rând în școală și ulterior în diverse companii am auzit expresii de genul: „Ia nu te mai lăuda atât!”, „Lauda de sine nu miroase-a bine!” etc.

 

Întotdeauna m-am gândit că acțiunile vorbesc de la sine, că nu e nevoie să ieși în evidență, că nu dă bine, că modestia este o valoare.

 

Pe urmă a apărut Facebook. Și a început să curgă cu poleială și autopromovare, dar și cu conținut și oameni care fac ceea ce promit atât în online cât și în offline și care nu se dezic de principiile și valorile lor chiar dacă vorbesc despre ei și despre realizările minunate pe care le au. Și care rămân onești, modești și extrem de serioși și responsabili, fără a fi considerați lăudăroși sau aroganți.

 

Atunci am conștientizat că într-o companie cu mulți angajați, chiar dacă ai o poziție expusă, care relaționează cu toate departamentele, cum aveam eu în acel moment, respectiv HR, poți face multe lucruri și extraordinare, dar care nu sunt vizibile sau de impact pentru toată lumea atât timp cât nu le promovezi undeva și lumea nu află despre ele.

 

Acest principiu este aplicabil în toate domeniile de activitate și autopromovarea nu înseamnă lipsă de modestie sau aroganță.

 

În procesele de consiliere în carieră mulți oameni îmi spun că nu știu să se “vândă” la interviu, că le vine extrem de greu să vorbească despre ei. Deși esența succesului unui interviu este să știi să argumentezi și să-ți detaliezi abilitățile și competențele care te fac deosebit. Am exemple nenumărate de oameni de vânzări extraordinari în ceea ce fac, cu rezultate foarte bune, dar care se pierd în momentul în care trebuie să se prezinte pe ei. Am întâlnit oameni de PR și comunicare care aveau mari rezerve să vorbească în public sau să povestească despre ei.

 

În ceea ce mă privește am abordat mereu o comunicare naturală, autentică și simplă. Viața și experiențele anterioare m-au învățat să spun lucrurilor pe nume, dar într-un mod care să nu jignească sau să ofenseze oamenii. Pentru mine feedback-ul este un cadou, atunci când îl primești sau îl oferi înseamnă interes, iar când am conștientizat că suntem cumulul deciziilor, experiențelor și poveștilor noastre, am devenit mult mai încrezătoare în a vorbi despre mine și realizările mele.

 

Azi am recitit acest articol și mi-am amintit de toate momentele în care am ezitat să mă autopromovez ca să nu par arogantă și de toți candidații sau oamenii cu care lucrez care au dificultăți în acest sens. Tot azi am avut o întâlnire de networking în cadrul căreia am discutat despre bloggeri de succes care au ajuns la zeci de milioane de vizualizări, la milioane de followers și care câștigă mulți bani din asta. Și din nou am concluzionat că autopromovarea este benefică dacă este făcută inteligent și cu măsură, cu onesitate și cu consecvență și se soldează cu respectarea promisiunilor făcute. Întotdeauna vor exista și exemple negative în acest sens, dar vom discuta despre ele într-un articol viitor.

 

Concret, ce este autopromovarea?

 

Din opiniile mai multor specialiști ar fi un proces prin care zilnic analizezi ce faci și cum faci ca să (te) îmbunătățești, înseamnă să educi oamenii referitor la abilitățile și competențele tale care pot aduce valoare companiei în calitate de candidat sau de angajat.

 

Studiile au dovedit că a avea capacitatea de autopromovare și relaționare cu ceilalți îți aduce mult mai mult succes într-un proces de căutare a unui job, în obținerea unei poziții mai bune, a unui salariu mai bun. Autopromovarea nu are nicio legătură cu exagerarea, lauda de sine sau comportamentul insistent. Înseamnă recunoașterea realizărilor personale și a lucrurilor prin care vă remarcați.

 

Oamenii se tem de autopromovare pentru că se tem să nu fie judecați. Multor oameni le vine mult mai ușor să-și scrie realizările decât să vorbească deschis despre ele.

 

 

Iată aici câteva sugestii despre cum să reușiți să vă autopromovați (Sursa - Atelierul Digital Google):

 

- Scrieți-vă lista realizărilor. Mai întâi, puteți scrie o listă cu lucrurile care vă fac remarcabili. Poate că ați câștigat premii în sport, sau poate v-ați implicat într-o strângere de fonduri în comunitate. Vă recomand să începeți prin a le scrie și a le avea la îndemână pentru a vă împărtăși succesul și altora.

 

- Trimiteți un e-mail prietenilor și colegilor în care să îi întrebați: „Îmi poți spune când a fost ultima dată când te-am ajutat cu ceva?” „Ce anume am făcut?” Și apoi rugați-i: „Spune-mi trei lucruri pe care le apreciezi cu adevărat la mine.”

 

- Creați-vă propriul rucsac de încredere. Puteți să vă sporiți încrederea când e vorba de autopromovare exersând cum să vorbiți cu entuziasm despre abilitățile, calitățile și realizările voastre. O tehnică sau abilitate clasică pentru a vă spori încrederea este ceea ce numim „rucsacul plin cu încredere”. Gândiți-vă la toate lucrurile pe care le-ați făcut și cu care vă mândriți, toate realizările, imaginați-vă acele situații și puneți-le într-un rucsac imaginar. Apoi, când vă aflați într-o situație în care vă simțiți neliniștit sau îngrijorat, amintiți-vă de toate acele momente în care ați excelat și aveți încredere că sunteți capabil să o faceți încă o dată.

 

- Încercați o poziție care inspiră putere. Un alt exercițiu excelent este poziția care inspiră putere, cu picioarele așezate ferm pe pământ și mâinile pe șolduri. Vă modifică fiziologia, vă ajută să deveniți mai încrezător, gata să înfruntați lumea. Este excelentă pentru situații stresante, cum ar fi interviurile.

 

Autopromovarea se învață, ține de cât de bine sunteți voi cu voi, de exercițiu și de dezvoltarea încrederii în voi pentru a putea fi capabili să vă prezentați toate realizările fără a avea teama de a fi considerați lăudăroși, exagerați, narcisiști, aroganți. Voi sunteți propriul brand, nu vă așteptați să fie promovat de altcineva!

 

Read all the articles about

Mission Career planning Motivation and vocation Job opportunities

Undelucram.ro Contributor

Corina Neagu

Corina Neagu

More articles

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors