Share
Doar 30 de zile pentru înscrierea în programul Start Up Nation
După ce la sfârșitul săptămânii trecute organizațiile implicate în implementarea programului Start Up Nation au început testele pe platforma de înscriere, autoritățile par că sunt pregătite să demareze înscrierile la data stabilită, pe 15 iunie.
Cei interesați să participe cu afacerile lor în cadrul acestui program vor avea la dispoziție doar 30 de zile pentru a-și depune proiectele. Înregistrările proiectelor se pot face exclusiv online, pe adresa Agenției pentru Implementarea Programelor și Proiectelor derulate de Întreprinderile Mici și Mijlocii (AIPPIMM).
Pentru a se putea înscrie în program, cei care aplică trebuie să fi înființat o societate comercială după data de 30 ianuarie 2017 și să fi creat cel puțin un loc de muncă pe care să se angajeze să îl mențină pentru o perioadă de cel puțin doi ani.
Potrivit normelor de aplicare a proiectului, se pot cere bani de la stat pentru achiziția de mijloace de transport, echipamente IT, mobilier sau instalații specifice pentru obținerea unei economii de energie.
Se finanțează de asemenea cursuri de dezvoltare a abilităţilor antreprenoriale, consultanţă, software-uri necesare desfăşurării activităţii, cheltuieli financiare aferente creditelor / garanțiilor, salariile (până la nivelul maxim de 3.137 lei brut/salariat/lună), utilitățile și cheltuielile aferente chiriilor.
În proiectul depus toate cele descrise mai sus trebuiesc justificate pentru a demonstra necesitatea acestora.
Opinia ta conteaza! Adaugă o contribuție și ajută-i pe cei ce își caută un loc de muncă
Read all the articles about
Career planningArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Career planning
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors