Două reguli simple pentru ședințe mai eficiente

20.01.2016
1 min
Două reguli simple pentru ședințe mai eficiente

Share

Mulți dintre manageri se plâng că petrec prea mult timp în ședințe. N-au mari șanse să scape de ele nici în 2016, dar pot măcar să le facă mai productive, prin respectarea unor reguli simple. De fapt, nu trebuie decât să noteze și să transmită mai departe ce s-a discutat și apoi să verifice dacă au fost îndeplinite deciziile luate în ședință. Cum ar trebui să arate aceste notițe, când ar trebui trimise și cui, dar și alte sfaturi practice au fost prezentate de consultantul Paul Axtell, autorul unei cărți recent apărute în SUA- Meetings Matter: 8 Powerful Strategies for Remarkable Conversation, într-un articol pentru Harvard Business Review.

 

La finalul multor ședințe, participanții se simt încrezători și gata de acțiune, dar deseori se întâmplă să uite, pe parcurs, ce au de făcut iar angajamentele luate să nu fie respectate. Nu e vorba neaparat de rea-credință, cât de o omenească uitare sau de prioritatea dată altor sarcini apărute pe parcurs. Și astfel timpul petrecut în ședințe se irosește, iar participanții devin tot mai puțin încrezători în utilitatea unor astfel de întâlniri. Puteți schimba însă cursul lucrurilor dacă decideți să fiți mai organizat.

 

1. Notați informațiile importante din ședință

 

Ideile pe care le-ați discutat împreună cu colegii în timpul întâlnirii și înțelegerile la care ați ajuns trebuie puse într-o formă, pentru a putea fi oricând disponibile, altfel se pierd. Astfel de notițe pot fi arme puternice de influențare a celorlați, nu doar o sarcină în plus. Cu ajutorul lor le reamintiți celor care au participat la ședință ce s-a decis și, în plus, îi informați pe cei care nu au fost despre subiectele dezbătute.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

Read all the articles about

Mission

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors