Drepturile angajaţilor din România, încălcate sistematic

07.02.2016
1 min
Drepturile angajaţilor din România, încălcate sistematic

Share

În România, drepturile angajaţilor sunt încălcate în mod sistematic, a declarat într-un interviu pentru AGERPRES Sharan Burrow, secretar general al Confederației Internaționale a Sindicatelor (International Trade Union Confederation - ITUC). Potrivit acesteia, România a fost în prima linie a atacurilor Troicii FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană cu privire la drepturile lucrătorilor, iar sfaturile cu privire la piața muncii ale FMI au subminat democrația.

 

Sharan Burrow a mai spus că Guvernul român, "împins" de Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Comisia Europeană, a slăbit dramatic legislația muncii, cu consecințe grave atât pentru sindicate cât și pentru patronate. De asemenea, a precizat că Indicele ITUC Global al Drepturilor pe 2015 clasează România pe locul 4 pe o scară de 5 și constată încălcări sistematice ale drepturilor angajaților.

 

Cum considerați activitatea sindicatelor din România?

 

Sharan Burrow: România a fost în prima linie a atacurilor Troicii FMI, Banca Mondială și Comisia Europeana cu privire la drepturile lucrătorilor. Sfaturile cu privire la piața muncii ale FMI, ca parte a Troicii, au subminat democrația și se apropie de dictatura economică.

 

Instrumente de distribuție a bogăției, cum ar fi negocierea colectivă, au fost înlăturate. Dovezile arată că țările cu sindicate puternice, o acoperire mare a negocierii colective și sisteme de negociere colectivă sincronizate au avantaje economice distincte.

 

Studiile efectuate de Organizația Internațională a Muncii au constatat că impactul social al reformelor pare să fi fost în dauna parteneriatului social, a negocierii colective și a calității angajării.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

Read all the articles about

Legislative

Article written by:

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors