Share
Drumurile noastre poate…
…se vor vindeca vreodata? Inarmat cu aceasta intrebare, inchid ochii si strang din dinti de fiecare data cand circul prin Bucuresti, incercand, de cele mai multe ori fara succes, sa-mi cenzurez strigatele injurioase. Cand merg cu masina, mai e cum mai e… din patru roti, in general doar una plange, si eu impreuna cu ea, celelalte trei fiind acolo pentru a ne sustine. Dar, atunci cand am la dispozitie doar cele doua roti ale bicicletei, lacrimile curg suvoi.
Nu poti pretinde ca ai cunoscut cu adevarat un drum pana cand nu l-ai parcurs pe bicicleta, pe o bicicleta de sosea, lipsita de orice suspensii in afara de genunchii si coatele tale, o bicicleta care nu cunoaste mila. Si este de-a dreptul ironic faptul ca, intr-o capitala europeana de secol 21, o bicicleta de sosea este cel mai nepotrivit mijloc de transport la care te-ai putea gandi.
Daca am compara infrastructura rutiera cu epiderma orasului, atunci bicicleta mea ar fi diagnosticul incomod al dermatologului, care identifica si clasifica metodic si nemilos fiecare alunita, fiecare pata, fiecare neg, rid sau cos, facandu-te constient, impotriva vointei tale, de imperfectiuni pe care nici nu le banuiai. Exagerez? Va provoc sa pedalati in Bucuresti.
Moise Guran a incercat la un moment dat sa gaseasca o explicatie, pe vremea cand inca mai avea emisiunea la televizor, pentru starea actuala a drumurilor noastre: daca, in alte tari, mai intai se toarna un strat gros de beton, acoperit cu unul mult mai subtire de asfalt, la noi, zicea el, e fix invers. Si, dupa ce am vazut diferitele etape ale reconstructiei centurii de nord-vest, tind sa subscriu la ipoteza lui. Ca o paranteza, explicatia lui avea – desigur – si o latura economica: betonul este ieftin de produs la noi in tara, asfaltul nu..
Iar la aparent deficitara constructie a drumurilor se adauga si slaba lor administrare si protejare. De cine este nevoie sa protejam drumurile, intrebati? Va raspund: de betonierele care isi scapa din incarcatura la fiecare franare mai brusca, de camioanele care ies de pe santiere cu pietre incastrate in cauciucuri, de diversele sapaturi care, intr-un mod care l-ar enerva pana si pe Murphy, au loc intotdeauna dupa ce drumul abia a fost reasfaltat.
Este o situatia demna de teoria conspiratiei! Traiesc cu impresia ca drumurile la noi nu sunt facute sa dureze, ca asfaltul nu este doar un consumabil, ci un consumabil programat sa se uzeze mai rapid decat ar trebui. Pentru ca, nu-i asa, asfaltul nu face banii sa se miste decat cand e lichid si aburind; intarit, nu mai e bun de nimic, in afara poate de a fi aratat cu degetul in timp ce le fredonezi trecatorilor unde sunt banii dumnealor, bani care hiberneaza linistit, asteptand sa fie reimprospatati dupa urmatoarea iarna.
Read all the articles about
Off topicArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Off topic
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors