Employer brandingul nu este în reviste și pe pereți, ci în oamenii care sunt deja în organizație.

12.07.2021
3 min
4.75
Employer brandingul nu este în reviste și pe pereți, ci în oamenii care sunt deja în organizație.

Share

Când realitatea bate brandingul, sau de ce cultura este mereu mai importantă decât climatul

Mereu m-au impresionat sediile frumoase, ca din filme, ale companiilor. Intru în hol și văd că nu s-au făcut economii pentru mobilier și decorațiuni interioare, văd oameni ocupați și bine îmbrăcați și citesc cuvinte frumoase, inspiraționale, scrise cu litere mari, pe pereți, cu valorile presupuse ale companiei.

 

La început luam pe bune cuvintele iscusite gândite de agenții și oameni de marketing despre cum ar trebui să se simtă oamenii în companie. Cuvinte ce sugerează respect, care spun că oamenii contează, că sunt observați și apreciați, cuvinte despre echipă, despre transparență și despre standarde înalte.

 

Dacă ma opresc în hol, lucrurile rămân așa. Simt respect, speranță și pozitivism.

 

Însă dacă apuc să vorbesc cu oamenii din aceste organizații sau chiar să lucrez acolo, descopăr, de cele mai multe ori, o realitate foarte diferită.

 

Descopăr că e una ce scrie pe pereți, adică valorile aspiraționale ale companiilor și alta e ce se întâmplă înăuntru – care sunt de fapt valorile reale ale organizațiilor. Și mai descopăr că odată cu creșterea distanței între cele două crește și gradul de insatisfacție al oamenilor de dinăuntru.

 

Probabil că este greu de înțeles pentru mulți asta, dar decât să scrii neadevăruri pe pereții sediului tău, mai bine nu scrii nimic.

 

De exemplu dacă scrie pe pereți “oamenii înainte de toate” și în realitate trebuie să stai câte 10 ore pe zi la muncă și primești feedback doar când greșești, iar dacă îți pleacă un coleg, preiei automat sarcinile lui, fără să ți se modifice contractul, la un moment dat scrisul de pe perete va începe să te enerveze. E una să se tragă de tine, dar cu totul altceva ca în același timp organizația ta să se și laude în exterior cu exact opusul stării de sine.

 

Employer brandingul este util, însă doar în momentul în care are și legătură cu realitatea. Brandul care promite mai mult decât livrează va atrage oameni spre organizație, însă îi va pierde pe cei care sunt deja acolo. Cel puțin pe cei mai valoroși dintre ei.

 

Ca să fie evitate astfel de scenarii este nevoie nu doar de clarificarea valorilor și de specialiști de branding, ci chiar de implicarea liderilor companiei și de dresarea culturii organizaționale.

 

Problema este că e mai greu să schimbi modul în care se fac lucrurile în organizație decât să adresezi climatul și nu cultura. Mai ales dacă ai și buget.

 

În loc să se umble la comportamente, în loc să fie definite valorile, uneori este prevenită escaladarea nemulțumirilor cu măriri, bonusuri, perk-uri etc. Și se observă intrarea intr-un joc fără finalitate. Climatul se va îmbunătăți pentru o perioadă scurtă, când vor trebui inventate alte beneficii. Și ciclul va continua până la limita rezistenței financiare. Sau până se schimbă întreaga echipa și se reia procesul.

 

Dacă varianta aceasta pare costisitoare, soluția este analiza culturii sau, în cazul unui lider, lucrul cu sine.

Cu alte cuvinte, bugetul este mai puțin afectat, insa este nevoie de asumarea unui efort conștient de schimbare a comportamentelor liderului si ale organizației sale.

 

Daca ești tu liderul, va trebui să te uiți la tine și la organizația ta într-un mod asumat și onest. Va trebui să cauți valorile care contează pentru tine și oamenii tăi și să le compari cu cele deja existente. Va trebui să te uiți la ce ai vrea să facă oamenii și ce fac în realitate.

 

Va trebui să faci un plan și să te ții de el.

 

Și să rămâi pe acel drum, până cînd nevoile voastre nu se schimbă. Să asculți și să te observi.

 

Dacă nu ești tu liderul, treaba este mai simplă. Tot ce ai de făcut este ca în loc să citești cuvintele frumoase de pe pereți, să vorbești cu oamenii din organizațiile în care te gândești să lucrezi.

 

Să înțelegi că employer brandingul nu este în reviste și pe pereți, ci în oamenii care sunt deja în organizație. Ei sunt cei care îți pot spune despre cum se fac lucrurile pe acolo, ei îți pot spune despre valorile trăite, ei îți pot spune despre respect și apreciere.

 

Mai mult, poți fi cu atât mai suspicios, cu cât cuvintele aspiraționale par mai frumoase. Pentru că știm că încrederea se crează când promitem puțin, dar livrăm mult și nu invers. Când o organizație trebuie să-ți promită marea și sarea ca să vii, probabil că situația internă nu e ca în poveștile lor.

 

Iar dacă lucrezi intr-o astfel de organizație, vorbește.

Vorbește intern, cere respect față de tine și respect față de propriile voastre declarații de valoare.

Dacă nu merge așa, vorbește cu oamenii din afara organizației care s-ar putea gândi să ți se alăture. Despre valori trăite și brandul real.

 

Dacă nu vorbim, am putea crede că așa este normal. Ca pe perete să fie ceva, iar în viață altceva. Ca interviul să fie mereu un exercitiu de decepție, în care știm cu toții că desenăm imagini îmbunătățite ale realității.

 

Merită să vorbim, pentru că se poate și altfel.

Mai autentic, mai asumat, mai uman.

 

Cât de respectate sunt  "valorile de pe perete" in organizația ta ? Povestește-ne experiența ta și ajută-ne să facem piața muncii mai transparentă. 

Lasă un review 100% anonim angajatorului tău pe Undelucram.ro!

Read all the articles about

Editorial Labour market Leadership concepts Leadership skills Human behavior Employer branding

Article written by:

Magor Csibi Head of Leadership and Organizational Culture Practice at Trend Consult Group

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors