Share
Ghidul Secret Santa: Cum să oferi cele mai faine cadouri colegilor
Vine petrecerea de Crăciun și tu încă nu știi ce să îi iei de Secret Santa acelui coleg cu care ai schimbat trei vorbe tot anul? Lasă că te ajutăm noi anul ăsta să nu o dai în bară și să cumperi același set cu mănuși și fular pe care l-ai luat anul trecut.
Știm cât de greu este să alegi un cadou pentru o persoană pe care nu o cunoști chiar atât de bine. De aceea am ales să facem un ghid complet care conține idei de cadouri pentru Secret Santa.
Să începem cu începutul - ați organizat extragerea?
Cum să organizezi extragerea de Secret Santa
Dacă faci parte dintr-o echipă care a uitat anul acesta de Secret Santa, organizează-i tu și pregătește extragerea. Există două moduri prin care poți să organizezi extragerea.
1. Extragerea clasică de Secret Santa
Pentru a organiza o extragerea clasică de Secret Santa ai nevoie de o foaie mare, un pix, un bol și o listă completă cu numele tuturor participanților. Trece numele colegilor pe foaie, rupe bilețele mici de hârtie cu fiecare nume în parte și împăturește-le pentru a nu se vedea numele.
Cheamă toți colegii și roagă-i să extragă un bilețel. Dezavantajul acestui tip de extragere este că unele persoane se pot extrage chiar pe ele. De aceea, îți recomandăm al doilea tip de extragere, cu ajutorul unui generator de nume.
2. Extragerea cu generator Secret Santa
Acest tip de extragerea este mai simplu și mai organizat. Trebuie doar să găsești un generator de nume și să treci toți participanții. Așa poți fi sigur că nimeni nu își extrage propriul nume. De asemenea, fiecare va primi un email separat cu numele pe care l-a extras și poate vedea și dacă persoana extrasă și-a trecut ceva în lista de dorințe.
Îți recomandăm aceste generatoare:
Acum că ai organizat extragerea, e timpul să trecem la treabă!
Cadouri cu buget prestabilit
Cel mai greu este să cumperi cadouri de Secret Santa atunci când ai un buget prestabilit, în special dacă este sub 50 de lei.
1. Cana cu stickere
Câți dintre voi nu ați primit o cană cadou de Secret Santa? Ei bine, această cana este personalizabilă cu diferite stickere în funcție de starea de spirit a băutorului. Este un cadou drăguț pentru o persoană care bea multă cafea la birou.
Poți achiziționa o astfel de cană de pe MindBlower, iar prețul este de 43 de lei.
2. O carte
Dacă trebuie să cumperi un cadou sub 50 de lei, poți găsi o carte în acest buget. Trebuie doar să te asiguri că genul cărții este unul potrivit pentru colegul sau colega ta. Dacă nu ești sigur ce gen de carte să alegi, poți opta pentru una cu tematică de Crăciun.
Pe Libris poți găsi diferite tipuri de cărți, la prețuri accesibile.
3. Ciocolată personalizată
Ce e mai bun decât o ciocolată? O ciocolată cu numele tău pe ea! Acum poți să-i oferi colegului sau colegei tale o ciocolată personalizată pe care poți scrie orice și pe care poți adăuga diferite figurine.
Ciocolata poate fi comandată și personalizată pe Chocolissimo, iar prețul diferă în funcție de mărimea și de felul în care o personalizezi.
Cadouri amuzante de Secret Santa
Nu ai un buget prestabilit și vrei să îi cumperi ceva funny colegului tău de Crăciun? Hai să vezi ce cadouri amuzante am descoperit noi!
1. Borsetă “burtă de bere”
Ai un coleg care știe de glumă? Fă-i cadou această borsetă. Nu e doar amuzantă, este și utilă! Așa îi arăți ce se întâmplă dacă mai bea multă bere în teambuilding-uri…
Găsești acest model de borsetă pe Smuff, la prețul de 86 de lei.
2. Păpușă Voodoo pentru șef
Un alt cadou trăsnit pe care îl poți cumpăra pentru un coleg este o păpușă Voodoo pentru șef. Pentru că știm cu toții să sunt situații când doar așa poți să-l convingi pe șef să îți dea concediu!
Poți să cumperă păpușa de la MindBlower, la prețul de 55 de lei.
3. Seif pentru frigider
Ai un coleg care urăște să împartă mâncarea? Acesta este un cadou ideal pentru el. Își poate băga caserolele cu mâncare în seif și așa se asigură că nu se atinge nimeni de ele. Poate, dacă ești drăguț, îți zice cifrul de la seif cât e în concediu.
Găsești acest seif pentru frigider pe Giftio, la prețul de 83 de lei.
Cadouri utile pentru colegi
Gata cu joaca! Cauți un cadou care chiar să îi fie de folos colegei sau colegului tău de muncă? Te ajutăm cu idei și din această categorie!
1. Suport pentru carduri
Dacă ți-a picat colegul acela care mereu își pierde cardurile când ieșiți la bere, ar fi bine să-i cumperi un cadou util, precum acest suport pentru carduri. Este simplu, util și potrivit pentru orice coleg sau colegă.
Poți să-l achiziționezi de pe BlueGift la prețul de 119 lei.
2. Încărcător wireless pentru telefon
Nu-i așa că aveți prea multe multe cabluri prin birou? Cumpără-i colegei un încărcător wireless pentru telefon ca să nu îl mai ceară pe al tău! În ziua de azi, un încărcător îi este util oricui.
Găsești încărcătorul pe MindBlower, la prețul de 39 de lei.
3. Lampă USB
Acesta este un coleg potrivit pentru colegul care rămâne peste program la birou. Cablul este flexibil și lumina este destul de puternică, dar nu este deranjantă.
Poți să-i cumperi acest cadou de pe MindBlower la prețul de 50 de lei.
Cadouri de Secret Santa pentru șef
Anul acesta ți-a picat fix șeful la Secret Santa? Nu te îngrijora, îți dăm noi 3 idei de cadouri cu care nu ai cum să dai greș.
1. Butoni de cămașă
Dacă șeful tău este mereu la patru ace poți să-i oferi un set de butoni de cămașă. Nu opta pentru modelele clasice pentru că sigur are și el în garderobă. În schimb alege un set de butoni care să-l caracterizeze.
De exemplu, poți alege butonii din imagine pentru un șef pasionat de motoare. Acești butoni îi poți achiziționa de pe MyMan, la prețul de 85 de lei.
2. Set pix și stilou personalizat
Un set care conține un pix și un stilou este un cadou clasic pentru orice șef. Acest set poate fi personalizat cu numele sau logo-ul companie pentru a impresiona și cel mai exigent șef.
Setul poate fi achiziționat și personalizat pe IVP Pens la prețul de 43 de lei.
3. Ceas de perete pe disc de vinil
Dacă ai un șef mai boem, acest ceas îi se va potrivi perfect. Așa va putea să vadă când stai peste program. Este un cadou elegant și interesant, care aduce un plus de personalitate biroului.
Îl poți comanda de pe MyMan la prețul de 129 de lei.
Ce cadouri să eviți de Secret Santa
Am ajuns și la categoria AȘA NU!
1. Seturi fular + mănuși
Seturile care conțin fular, mănuși sau căciuli nu sunt cele mai inspirate cadouri de Secret Santa, crede-ne pe cuvânt. Mai bine îi dai colegului un voucher la orice magazin de haine și îl lași pe el sau pe ea să își aleagă ce vrea.
2. Lumânări parfumate
Serios? Cine își dorește să primească un astfel de cadou. Gândește-te că primești tu lumânărele parfumate de la colegul tău. Nu e tocmai cel mai cool cadou, nu?
3. Decorațiuni de Crăciun
Știm că ești în spiritul sărbătorilor, dar credem că al tău coleg știe să-și cumpere singur decorațiuni și beteală de brad.
4. Seturi cu spray și gel de duș
Un alt cadou neinspirat este setul cu spray, săpun sau orice produs de igienă. În primul rând, nu știi dacă îi place mirosul și tipul de produs. În al doilea rând, noi credem că toți colegii tăi au deja produse de igienă acasă.
5. O sticlă de băutură
Dacă știi că colegului care ți-a picat la Secret Santa îi place să bea un pahar de alcool când ajunge acasă, asta nu înseamnă că știi și tipul de băutură pe care îl savurează.
Atunci când cumperi o sticlă de vin sau de whiskey riști să nu fie tipul de băutură pe care îl consumă colegul și să ajungă prăfuită pe un raft la el în sufragerie.
Nu vreți să organizați Secret Santa? Încercați ceva diferit!
Nu ați organizat Secret Santa anul acesta, dar nu vreți să treacă sărbătorile fără să faceți ceva special cu toată echipă sau chiar cu toată compania? Îți dăm noi trei idei pe care să le propui la următorul meeting cu managerul.
1. Concurs de decorare a biroului
Dacă faceți parte dintr-o companie mare și ați rămas în urmă cu decoratul, puteți să faceți un concurs din asta. Fiecare departament poate să-și împodobească biroul și cel mai frumos birou să câștige.
2. Participați la un voluntariat
Dacă tot vă cumpărați cadouri unul altuia, de ce să nu cumpărați cadouri pentru copiii nevoiași? În perioada Sărbătorilor se desfășoară numeroase voluntariate la care puteți participa, fie cu bani, fie cu produse.
Chiar pe 14 decembrie, sâmbăta aceasta, este un eveniment la care puteți să strângeți bani toată echipa și să cumpărați produse alimentare și jucării pentru copii.
3. Concurs de gătit
Ce ar fi dacă în loc de cadouri de Secret Santa fiecare ar aduce ceva de mâncare gătit de el? Biscuiți, turtă dulce, prăjituri sau chiar vin fiert pentru cei mai puțin pricepuți în bucătărie. Puteți chiar să votați care a fost cel mai bun preparat și să-i dați un cadou simbolic colegului sau colegei care a câștigat.
Concluzie
Indiferent de buget sau de tipul de cadou pe care îl alegi, nu uita că Secret Santa este despre spiritul Crăciunului, despre celebrarea sărbătorilor cu colegii de muncă și despre petrecut momente amuzante chiar și cu șeful.
Încearcă să eviți cadouri neinspirate și clișeice și noi suntem sigur că vei găsi ceva potrivit pentru colegul sau colega ta.
Acum pune articolul și pe grupul de muncă! Așa te asiguri că nu îți cumpără nimeni lumânări parfumate de Crăciun.
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Editorial
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors