Implicații IT în managementul resurselor umane

02.03.2017
3 min
Implicații IT în managementul resurselor umane

Share

Românii cu studii superioare găsesc necesar ca jobul să le stimuleze abilitățile și să le ofere posibilitatea de a avansa rapid în cadrul companiei. Într-o oarecare măsură, tehnologia și automatizarea proceselor sprijină această dorință tot mai frecventă în rândul angajaților. Pe de altă parte, pentru angajații cu studii medii, salariul primează. La alegerea angajatorului, pe lângă salariu şi pachetul de beneficii (86%) sau responsabilităţile şi activitatea de zi cu zi (84%), flexibilitatea companiei şi programul de lucru sunt de asemenea prioritare.

 

România este cunoscută pentru industria IT din ce în ce mai dezvoltată, iar Clujul este al doilea HUB ca importanță în acest sector. Zeci de companii înființate, sedii noi construite dar și oameni care și-au schimbat domeniul de activitate - asta a generat noul val al tehnologiei. Discutăm în acest context de generația digital pentru care să fii în pas cu tehnologia este un must have, să activezi în IT este o oportunitate și să avansezi de la o poziție la alta în timp relativ scurt este un proces firesc.

 

 

“Noile generații de angajați sunt motivate de posibilitatea de a se implica activ în viața unei organizații, dar, în același timp sunt și foarte puțin legate de un anumit job. Posibilitatea de a utiliza tehnologia precum, de a o înțelege și a o utiliza la maximum, le dă încredere să își găsească un job mai interesant și mai bine plătit”, este de părere Doru Dima, Cofondator și Chief Product Officer, Great People Inside.

 

Automatizarea proceselor – adaptare rapidă și riscuri

 

„Capacitatea noilor generații de a utiliza tehnologia de ultimă generație precum și îngustarea din ce în ce mai evidentă a specializărilor prin automatizarea multor procese, îi fac pe aceștia să se integreze rapid într-o organizație dar, pe de altă parte, aceștia își pierd repede interesul și schimbă des job-ul”, spunea pentru o revistă de specialitate Doru Dima, Cofondator și Chief Product Officer, Great People Inside.

 

Cu peste 20 de ani de experiență în domeniul HR, Doru Dima este antreprenor și manager de succes, implementează și coordonează proiecte naţionale și internaţionale de anvergură. Doru este autorul unor cărţi de referinţă în domeniul de business, printre care „40 de strategii pentru succesul în afaceri”, „Dicţionar General de Afaceri”, „Managementul resurselor umane”, dar a redactat şi la numeroase cursuri şi articole ştiinţifice. 

 

Doru Dima va aduce în cadrul HR Summit Cluj-Napoca informații valoroase din zona de management, pe care le va corela cu situații reale, întâlnite în viața de zi cu zi.

 

Eficientizarea proceselor de HR – beneficiu pentru întreaga companie

 

 

“Când procesele de HR sunt eficientizate şi integrate nu au de câştigat doar cei din departamentul de HR, ci întreaga companie: salariaţii care urmează fluxuri simple, managerii care sunt degrevaţi de responsabilităţi administrative, compania care investeşte tot acest timp câştigat în dezvoltarea resurselor şi în core business”, declară Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software.

 

Victor Dragomirescu are 20 de ani de experienţă în IT şi 15 ani de antreprenoriat. Pasionat de matematică şi computere, în 2015 Victor a absolvit un master în Business Administration. Atras de strategiile de business, planificare şi dezvoltarea produselor, în 2001 a fondat compania Romanian Software, compania de top din domeniul HR cu peste 400 de clienţi.

 

Despre cum domeniul IT conecteză oamenii, cea mai important resursă a unei companii și despre rolul pe care îl are tehnologia în eficientizarea proceselor, va discuta Victor Dragomirescu, împreună cu specialiștii HR din zona Transilvaniei, la HR Summit Cluj.

 

Difficult times? SuperHeRoes are here!

 

Agenda Conferinței de Resurse Umane include tematici care vizează HR-ul, prin raportare la: management, legal, soluții software, motivarea angajaților sau soft skills. Aceasta poate fi consultată aici: www.cluj.hrsummit.ro.

 

Conferința HR Summit se află la a XII – a ediție la nivel național și are loc în 29 și 30 martie, la Impact Hub Cluj-Napoca. Conferința este susținută de: Great People Inside, Popovici Nițu Stoica și Asociații, Siveco România, Nestlers Group, Noerr, Black Card Events, Hart Consulting, Psychometric Systems, Romanian Software, Chich Ville, Euro GSM, Edenred, GentLab, Kommio, Autoworld.

 

______________________________

Persoana de contact: Bianca Tritean, Project Manager

E-mail: bianca@liberoevents.ro

Tel:     +40 773 392 398

Read all the articles about

Organizational excellence

Article written by:

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors