Interviu cu Bogdan Putinică, Senior Vice President Enea, Head of Software Development Services

25.05.2021
3 min
5.00
Interviu cu Bogdan Putinică, Senior Vice President Enea, Head of Software Development Services

Share

Ce trenduri vor influența piața muncii în următorii ani, micro market mining, roboți, gestiunea echipelor – Bogdan Putinică, Senior Vice President Enea, ne-a oferit părerea lui asupra tuturor acestor subiecte. Când a venit vorba de platformele care invită angajații la dialog și le oferă o voce, Bogdan a împărtășit cu noi și impactul pe care simte că acest lucru îl are în relația angajați - angajator - mediu de business. Pe final, aflăm că adaptabilitatea este unul dintre cele mai importante skill-uri pe care un angajat ar trebui să îl aibă ca să fie pregătit pentru piața muncii de peste 5-10 ani.

 

Care sunt trendurile care credeți că vor influența piața muncii în următorii ani?

Încep privind retrospectiv: cred că tendințele latente s-au cristalizat, anticipat, în anul pandemiei. S-au schimbat percepții și priorități care se vor traduce într-un firesc al următorilor ani, iar aici mă refer desigur la așteptările (atât ale angajatorilor, cât și ale angajaților) legate de mobilitate, de flexibilitate, de resursele de timp și de spațiu alocate muncii efective. Pe de altă parte, avem automatizarea proceselor, tendința de versatilizare a job-urilor, focusul pe eficiență și creativitate și, nu în ultimul rând, o atenție deosebită asupra work-life balance-ului.

 

Există conceptul acesta de micro market mining care se referă la un caracter nomad al companiilor și anume acela de „a se muta” acolo unde piețele sunt fie mai efervescente, fie mai bogate în talente. Ce părere aveți despre asta și cum s-ar integra ea în cultura organizațională a ENEA?

În Enea există precedente. Am fost atenți la dinamica zonelor - la nivelul României, cele două birouri pe care le-am deschis în Iași și Craiova (pe lânga cel din București) sunt o deschidere către oportunități viitoare. La nivel global, achizițiile sunt o constantă, este modelul nostru de business – iar asta presupune nu atât „mutare”, cât extindere inclusiv teritorială. Sigur, în contextul flexibilității pe care o menționam anterior, ne putem gândi la conceptul de „work from home” arondat, să spunem, în jurul unui sediu anume, la „work from anywere” și atunci ar deveni mai puțin important unde este acest sediu. Ca și până acum, ne vom ghida dupa talente. În esență, ne focusăm pe eficiență și rezultate, așa că ceea ce vom face și de acum înainte va fi pentru a le atrage și a le sprijini.

 

Apropo de adaptare, sunt roboții o amenințare așa cum se vehiculează? Cum ați articula discursul pe acest subiect?

N-aș privi-o ca pe o amenințare, gândindu-mă cu precădere la industria de IT.

Dacă ar fi să simplific într-o notă amuzantă, cineva tot trebuie sa programeze roboții. Am convingerea că factorul uman și creativitatea lui nu vor putea fi înlocuite, deci da – ne vom adapta și vom găsi beneficii: vom fi scutiți de task-urile de rutină și vom avea mai mult timp pentru creativitate.

 

În contextul globalizării, al digitalizării și al automatizării sunt puține dubii cu privire la faptul că gestiunea echipelor, managementul se schimbă. Cum vedeți acest lucru din perspectiva unității la nivel de echipe și al leadership-ului?

Și globalizarea, și digitalizarea, și automatizarea provoacă schimbări. Fundamental, însă, managementul nu se schimbă - mai degraba, se adaptează.

Așa cum am trăit-o pe pielea noastră, făcând tot felul de predicții și strategii pe termen lung, iată că anumite paradigme au fost puse la îndoială. Pentru noi, lecția lui 2020 a fost revelatoare prin prisma noului mod de interacțiune și pot spune că a influențat în bine unitatea la nivelul echipelor, traducându-se inclusiv într-o productivitate sporită pe verticală.

 

Cum credeți că ar trebui să pregătim oamenii ca să poată să gestioneze echipe care funcționează diferit de lecțiile de management pe care le-am învățat până acum?

Nu cred că poți transfera managementul din cărți în realitate în totalitate. Lecțiile primite țin tot de dinamica realității, de multe ori imprevizibile, așa încât cred că sunt esențiale viteza de reacție, transparența și puterea de adaptare. Din orice unghi am privi, oamenii sunt cei mai importanți și vom fi alături de ei întotdeauna, fie că vorbim de management sau de executiv.

 

Adeseori angajații își exprimau opiniile din umbră. Acum, odată cu existența mai multor platforme care invită angajații la dialog și le oferă o voce, lucrurile se schimbă. Ce fel de impact simțiți că are acest lucru în relația angajați - angajator - mediu de business?

Sunt instrumente importante și, cel puțin în cazul nostru, nu s-au schimbat foarte mult.

În Enea, comunicarea este deschisă și încurajată, pentru noi este un exercițiu permanent. Cred în feedback-ul constructiv. Desigur, dacă înainte el era transmis mai degrabă informal, acum avem mult mai multe mijloace la dispoziție. Suntem parte a unei industrii tinere și dinamice, de la obiceiurile generațiilor X și Y trecem la obiceiurile generației Z, unde transparența și agilitatea își pun amprenta inclusiv asupra dialogului. Dar acum, umbra de care vorbeați poate trece de la abstract la concret, mai exact la „umbra” unui laptop.

 

Dacă ar fi să recomandați un skill, o aptitudine pe care orice angajat ar trebui să o aibă ca să fie pregătit pentru piața muncii de peste 5-10 ani, care ar fi acela?

Este dificil să mă rezum la unul, însă, fără doar și poate, adaptabilitatea este printre cele mai importante.

 

 

Cum ar fi ca următorul interviu să fie chiar cu tine sau cu cineva din echipa ta?

Ia legătura cu Cristina, Aura sau Sabina.

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors