Monsson angajează 200 de ingineri în domeniul turbinelor eoliene, cu sau fără experiență

05.07.2017
0 min
Monsson angajează 200 de ingineri în domeniul turbinelor eoliene, cu sau fără experiență

Share

Sursa foto

 

Pentru a suplini necesarul de personal cerut de comenzile contractate pentru următorii trei ani, compania Monsson Operation a anunțat că intenționează să angajeze 200 de tehnicieni si ingineri până la sfârșitul acestui an.

 

Potrivit companiei, experiența anterioară în domeniul operării sau mentenanței turbinelor eoliene nu este necesară, fiind oferit pentru cei selectați un program de pregătire care se va desfășura în Constanța. Motivul pentru care nu se cere experiență, spun cei de la Monsson, este acela că în prezent nu se găsesc suficienți astfel de specialiști în Romania,

 

Condițiile pentru a aplica pentru unul dintre posturile disponibile sunt cunoașterea limbii engleza si vârsta cuprinsă între 22 si 30 de ani. Cei aleși trebuie sa fie disponibili pentru relocare, pentru că vor fi trimiși să lucreze în cadrul proiectelor pe care compania le are în Germania, Italia, Grecia şi Brazilia.

 

Opinia ta conteaza! Adaugă o contribuție și ajută-i pe cei ce își caută un loc de muncă

 

Odată cu dezvoltarea activității la nivel internațional, necesitatea angajării de forță de muncă specializată a crescut. Astfel, Monsson şi-a făcut propriul centru de instruire şi pregătire a personalului specializat, centru care funcționează în Constanța şi coordonează activitatea de training şi pregătire profesională a peste 750 de tehnicieni anual,” spune Sebastian Enache, director de dezvoltare al companiei.

Read all the articles about

Job opportunities

Article written by:

Daniel P.

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors