Munca dăunează grav sănătăţii? Doar dacă şeful şi angajatul fac câteva greşeli esenţiale

07.08.2016
0 min
Munca dăunează grav sănătăţii? Doar dacă şeful şi angajatul fac câteva greşeli esenţiale

Share

Sursa foto: www.descopera.ro

 

Uneori, dezamăgirea începe să îţi dea târcoale, te simţi neînţeles, iar job-ul nu mai reprezintă locul spre care care îţi îndreptai paşii cu plăcere. Totul începe atunci când ţi se pare că munca ta nu e apreciată, că şeful te critică prea mult, că nu ai pe nimeni de partea ta, că nu te afli printre favoriţi în cea mai importantă competiţie, deşi startul nu a fost încă dat.

 

Suferinţa emoţională este o stare subiectivă, dar ea poate avea la bază numeroşi factori. Deşi contează feedback-ul pe care îl primim de la ceilalţi, esenţial este modul în care ne raportăm la propriile noastre trăiri şi alegem să luptăm cu ele, asta dacă nu vrem să devenim prizonierii unei depresii greu de depăşit. Depresia nu apare peste noapte. Contează atitudinea faţă de evenimentele care se întâmplă, chiar şi la job, şi conştientizarea, asumarea impactului.

 

“Mulţi plusăm foarte mult, fie pe partea negativă, fie pe cea pozitivă. Considerăm că starea de fericire este condiţionată de diferiţi factori externi, de persoanele din jurul nostru, dar este fals. Starea noastră de fericire ţine de noi şi relaţia cu noi înşine. Celelalte lucruri sunt doar cireşele de pe mici tortuleţe de care ne putem bucura şi pe care le putem degusta, dar cam atât”, spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

 

Întreg articolul poate fi citit accesând sursa.

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors