Share
Munca de la distanță, o autostradă cu două sensuri
Munca de la distanță are avantaje și dezavantaje, atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Pentru angajați, principalele avantaje sunt reprezentate de: reducerea duratei de timp petrecută pe drum, posibilitatea de a-și acomoda programul de lucru cu agenda personală/a familiei, o concentrare mai bună pe sarcini, prin evitarea întreruperilor, dacă mediul de lucru de acasă este unul liniștit și propice lucrului. Pentru angajatori, principalul avantaj este creșterea satisfacției și implicit a retenției angajaților.
Generația Millennials (sau generația Y) se diferențiază de generația X, a părinților lor, în ceea ce privește decizia de a accepta un job. Tinerii Millennials au dorința de a promova cât mai repede, își manifestă dorința de a dezvolta abilități de lideri, vor să fie liberi, să aibă timp pentru pasiunile lor. De câte ori nu am auzit în ultima perioadă aceste generalizări despre generația născută în la finalul anilor ’90, începutul anilor 2000, tineri care abia au intrat pe piața muncii? Sunt aceste discuții necesare? Ne bazăm pe niște clișee atunci când tragem concluzii despre o întreagă generație, fără să privim fiecare individ în parte?
Reprezentanți ai companiilor (Zitec, Bitdefender, Consulteam) își expun câteva puncte de vedere mai mult decât interesante legate de acest siubiect pe site-ul Revistei CARIERE.
Read all the articles about
Career planningArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Career planning
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors