Performanță sau Capcana Standardelor Nerealiste?

30.08.2022
3 min
5.00
Performanță sau Capcana Standardelor Nerealiste?

Share

„Trebuie sa fiu tot timpul în priză, altfel simt că nu sunt suficient de bună.”
„Pot mai mult. Am prietene care au realizat mult mai multe decât mine la vârsta asta.”
„Vreau să realizez cât mai multe. De când mă știu, întotdeauna mi-a ieșit tot ce mi-am propus.”

...așa își încep povestea cele mai multe cliente, atunci când vin să lucreze cu mine la strategia de carieră.

 

Cine sunt ele?
Sunt femei „cu superputeri”, care își doresc să fie perfecte în toate rolurile lor. Excelează ca profesioniste, sunt soții și mame care se străduiesc să nu rateze niciun moment important din viața celor dragi, sunt femei care depun efort să își aloce timp atât pentru hobby-uri, cât și pentru activități împreună cu prietene.

Te regăsești și tu într-una din afirmațiile de mai sus? Dacă da, atunci articolul acesta este și pentru tine.

Poate că știi și tu cum este să „jonglezi” cu toate cerințele unei zile aglomerate și să faci față presiunii pe care o resimți, pentru că se așteaptă mereu câte ceva de la tine. Întotdeauna te străduiești să realizezi cât mai multe lucruri. Cu toate acestea, pare că lipsește ceva. Oricât efort depui, niciodată nu este suficient de bine.

Viața pentru tine constă în principal în acțiune. Ajungi să resimți presiune chiar și atunci când ai activități care fac parte din categoria celor care ar trebui să te relaxeze și să te bucure. Simți că doar după ce vei reuși tot ce ți-ai propus și vei atinge nivelul de performanță dorit, te vei relaxa și te vei bucura de viață.

Am însă o veste mai puțin bună. Este foarte probabil să nu se întâmple chiar așa, deoarece ești prinsă în Capcana Standardelor Nerealiste. 
Cunosc și eu foarte bine această capcană. Am fost și eu acolo, cândva, nu cu mult timp în urmă.

 

Ce înseamnă mai exact?

- Înseamnă că oricâte succese  ai avea și oricât efort ai depune pentru atingerea lor, tu le vei considera realizări banale. Deși cei din jurul tău îți apreciază rezultatele, tu vei considera că nu faci nimic special.

- Principala senzație pe care o resimți este cea de presiune. Simți mereu presiunea timpului, pentru că ai atât de multe de făcut și atât de puțin timp. Te străduiești în permanență să fii cea mai bună, iar standardele pe care ți le-ai stabilit sunt extreme de înalte, chiar perfecționiste.

- Ești de cele mai multe ori nemulțumită de tine, pentru că nu te ridici la nivelul standardelor pe care le ai și te preocupă următorul obiectiv, pe care trebuie să-l îndeplinești perfect.

- Îți imaginezi că există un moment când te vei putea relaxa și bucura de viață. Dar exact această stare de relaxare nu poate fi atinsă, pentru că vei găsi întotdeauna altceva de îndeplinit. Așa se perpetuează capcana în care ești prinsă.

 

Cele mai des întâlnite 3 variante ale capcanei standardelor nerealiste sunt:

1. Orientarea spre control;

2. Orientarea spre performanță;

3. Orientarea spre statut.

Este posibil să te afli într-o singură variantă sau chiar în toate trei.

 

 

1. Orientarea spre control
În cazul în care te afli prinsă în această variantă a capcanei, ai tendința să menții totul în ordine și ești atentă la fiecare detaliu. Evident, apar situații neprevăzute, când ceva nu merge bine. Este de ajuns ca un detaliu minor, care nu ține de tine, să nu fie conform standardelor tale, adică perfect și cel mai probabil te vei învinovăți că nu ai făcut suficient.

 

2. Orientarea spre performanță
Aici intră dependenții de muncă. Muncești foarte mult și pui preț în principal pe ideea de succes și performanță, fără să ții cont și de celelalte nevoi pe care le ai. O caracteristică a celor care sunt în această variantă a capcanei este că transformă în muncă chiar și activitățile de relaxare sau hobby-urile – ex. dacă ești pasionat de design interior, poți să transformi acest hobby în activitatea de redecorare a casei.  

 

3. Orientarea spre statut
Dacă ești în această variantă a capcanei, cel mai probabil pui accentul excesiv pe obținerea recunoașterii, statutului – mai exact pe crearea unui sine fals, a unei „imagini’ cu care să te prezinți celorlalți”. În cazul acesta, este foarte posibil ca oricât de sus ajungi, să nu te simți niciodată cu adevărat valoroasă.



Problema de bază pe care o are capcana standardelor nerealiste este de fapt depărtarea de sinele tău autentic. Și, deși Capcana Standardelor Nerealiste are ca răsplată succesul, ea vine cu un preț mare: îți reduce oportunitatățile de a te simți fericită și împlinită în viață.  

 

 

Referitor la asta, uite ce spune Cristina G., una dintre clientele cu care am lucrat recent:

„Principalul beneficiu pe care l-am avut din programul de strategie de carieră parcurs împreună cu Simona este: să nu mai pun presiune pe mine din cauza asteptărilor celor din jur și să mă uit atent la nevoile mele. Totodată, am înțeles că avem aceleași tipare de comportament atât în viața personală, cât și în cea profesională.”

Vrei să știi dacă ești și tu în Capcana Standardelor Nerealiste? Scrie-mi și înscrie-te pe lista de așteptare pentru sesiunile gratuite de cunoaștere, pe care le lansez în septembrie. Adresa mea este:  hello@simonabortis.ro.

Read all the articles about

Human behaviour Balance Human behavior

Undelucram.ro Contributor

Simona Bortiș

Simona Bortiș

More articles

What I read is worth it:

Are you HR? Find out how to recruit effectively!

Join the club of employers with high retention rates and low recruitment costs.

I want to know

Want to make your work easier?

We guide you on how to manage your Employer Brand efficiently in the community.

Find out more

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors