Primul pas catre un job: 150 de studenti vor face practica la Renault

10.04.2012
1 min
Primul pas catre un job: 150 de studenti vor face practica la Renault

Share

Peste 150 de studenti in ani terminali incep de astazi un stagiu de practica de 3 luni in cadrul Grupului Renault Romania.

 

Studentii selectati vor beneficia de o prima experienta practica in domeniul ales, de indrumare din partea specialistilor Grupului Renault, de posibilitatea realizarii lucrarii de licenta, dar si de alte avantaje precum bursa lunara, transport zilnic, cazare, masa de pranz la sediul companiei.
 

In ultimii zece ani, 700 de studenti au facut practica la uzinele Dacia si in cadrul Grupului Renault.
 

„Prin organizarea anuala a acestui program de stagii, unul dintre cele mai mari programe oferite de catre un angajator in Romania, Grupul Renault vine in intampinarea studentilor care vor sa faca primul pas in cariera si sprijina insertia tinerilor pe piata muncii”, se arata in comunicatul de presa al companiei.
 

De-a lungul celor 3 luni (aprilie, mai si iunie), stagiarii vor avea posibilitatea de a se antrena alaturi de specialisti in resurse umane ai companiei in vederea accesului lor pe piata muncii. Stagiarii vor participa la „ateliere de antrenament” in cadrul carora vor invata cum sa redacteze un Curriculum Vitae si o scrisoare de intentie, dar si cum sa sustina un interviu.
 

Pe perioada stagiului, studentii vor participa la cursuri de invatare a unei limbi de circulatie internationala (franceza sau engleza). Fiecare stagiar va beneficia de 20 de ore de formare. Cursurile sunt gratuite si organizate in parteneriat cu Global English.
 

Sesiunea de internship pentru anul 2012 a fost lansata inca de la sfarsitul anului trecut, in luna noiembrie. Temele de stagiu au fost comunicate celor 18 universitati partenere, iar inscrierile s-au facut online, pe site-urile companiei. Studentii au fost selectati pe baza interviurilor cu responsabilii de resurse umane ai Grupului si specialisti din zona temelor propuse.
 

Grupul Renault Romania are in prezent 17.500 de angajati si reuneste Platforma Dacia de la Mioveni, Centrul de Inginerie Renault Technologie Roumanie (care include Centrul de Incercari de la Titu si Centrul de design Renault Design Central Europe), Centrul Logistic RIR-ILN, Directia Comerciala Renault Commercial Roumanie si Matrite Dacia Pitesti.

Read all the articles about

Internships and volunteering

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors