Share
Programul flexibil capată amploare globală
Avansul tehnologic al ultimilor ani, dar și noile industrii care i-au urmat au făcut posibilă o lume în care o din ce în ce mai mare parte a forței de muncă a planetei are un job flexibil, fie ca orar, fie din punct de vedere al locului de unde se prestează munca.
Este concluzia la care a ajuns compania Polycom, unul dintre cei mai mari jucători pe piața tehnologiilor de teleconferință din lume, în urma unui studiu la care au răspuns 24.000 de oameni din 12 țări.
Comform rezultatelor studiului, citat de Human Resources Online (HRO) în Brazilia, 54% dintre cei chestionați afirmă că li se permite un program de lucru flexibil, fie permanent, fie ocazional. În Regatul Unit și Canada, 29% din populația activă lucrează în același mod. La la polul opus se află Japonia, cu doar 8% și Singapore, cu 19% din cei chestionați afirmând că au un program flexibil.
Există și categorii de oameni cărora, deși li se oferă posibilitatea unui astfel de program, aceștia refuză să lucreze în acest mod. Motivele citate de cei chestionați sunt, în mare măsură, legate de faptul că a lucra din alt loc decât de la un birou localizat fizic în cadrul companiei le poate reduce șansele de a promova sau de a se afirma.
„Programul flexibil devine o stare de fapt”, a declarat conform HRO Mei Lin Low directorul de soluții de marketing pentru zona Asia Pacific al Polycom. „Angajații se așteaptă să lucreze în acest mod iar angajatorii trebuie să creeze politici care să atragă și să rețină talentele.”
Read all the articles about
BalanceArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Balance
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors