Share
Au început înscrierile la ediția cu numărul 20 a celui mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei
În perioada 18-19 martie, București găzduiește la Sala Palatului, cea de-a XX-a ediție RIUF-The Romanian International University Fair, cel mai mare târg internațional de universități din Sud-Estul Europei.
Cel mai mare număr de universități internaționale și instituții educaționale prezente la un eveniment în România
Aflat la a XX-a ediție, RIUF aduce în România peste 100 de universități și instituții educaționale unice, oferind ocazia vizitatorilor să interacționeze cu reprezentanții celor mai importante universități din lume și să afle mai multe informații despre programele de studiu, bursele, sursele de finanțare și oportunitățile pe care tinerii le pot accesa în țară sau în străinătate.
Doar la RIUF - The Romanian International University Fair, vizitatorii au ocazia să interacționeze cu reprezentanți din 15 țări, printre care și Marea Britanie, Danemarca, Olanda, Franța, Elveția, Germania sau România și să afle mai multe informații despre programele de studiu dorite și despre oportunitățile din fiecare țară.
Informații despre 7.000 de programe de studiu din peste 15 domenii de activitate
Universitățile prezente la târg pun la dispoziția vizitatorilor peste 7.000 de programe de studiu de la nivel licență, masterat, MBA și doctorat, din domenii precum IT&Computer Science, management, business și economie, antreprenoriat, marketing, PR, drept, inginerie, medicină, drept, fizică și matematică, design sau arte.
Peste 45 universități din UK prezente la RIUF în luna martie la București
RIUF - The Romanian International University Fair este singurul eveniment din România care reușeste să aducă în același loc reprezentanții a peste 45 de universități din Marea Britanie, printre care și University of Bristol, University of Sheffield, University of Birmingham, University of Kent, City University London, University of Sussex, The University of Northampton sau University of Greenwich.
În plus, pe toată durata evenimentului RIUF, tinerii pot beneficia de consiliere gratuită și pot participa la Conferința RIUF YouForum, unde vor avea ocazia să interacționeze cu peste 45 de invitați de renume din diferite domenii de activitate din România, printre care și Dragoș Bucurenci, Cornel Ilie (Vunk) sau Matei Dima (BRomania).
Ediția RIUF din București este completată de noi ediții în Cluj-Napoca, pe 21 martie, la Sala Polivalentă și în Brașov, pe 23 martie, la Hotel Aro Palace.
Înscrierile se pot face pe www.riuf.ro.
Despre Grupul Educativa
EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.
Persoana de contact
Ruxandra ZAHARIA
PR&Marketing Manager EDUCATIVA
ruxandra.zaharia@educativa.ro
0746 575 945
Read all the articles about
No categoriesArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
No categories
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors