Universități în top 100 mondial și informații despre bursele alocate studenților români la RIUF-The Romanian International University Fair

24.09.2016
2 min
Universități în top 100 mondial și informații despre bursele alocate studenților români la RIUF-The Romanian International University Fair

Share

În mai puțin de 2 săpămâni, pe 1 şi 2 octombrie, la Sala Palatului din Bucureşti, va avea loc cea de-a 19a ediție a celui mai mare târg internațional de universități din Europa de Sud Est. Peste 90 de universități, dintre care 20 aflate în top 100 mondial, informații despre bursele și sursele de finanțare puse la dispoziție de acestea și peste 6.000 de programe de studiu din care pot alege îi așteaptă pe cei care vor participa la RIUF- The Romanian International University Fair.

 

Peste 20 de universități aflate în top 100 mondial și alte peste 10 universități aflate pentru prima dată la un eveniment în România participă la RIUF

 

Peste 90 de universităţi şi instituţii de învăţământ din Europa, America şi Australia vin să ofere vizitatorilor târgului informaţii valoroase despre peste programe de studiu la nivel licență, masterat și doctorat, dar şi despre bursele şi sursele de finanţare la care pot avea acces tinerii români care aleg să înveţe mai departe în România sau în străinătate.

 

Printre universitățile de top prezente la RIUF se numără și:

 

  • Imperial College London, aflată pe locul 8 mondial și în top 3 universități din Marea Britanie
  • University of Amsterdam - Economics & Business, cea mai bună universitate din Olanda, ocupă locul 57 la nivel mondial
  • University of Bristol este în top 5 universități din Marea Britanie și pe locul 41 în lume
  • University of Utrecht – a doua universitate din Olanda și a  60a la nivel mondial

 

Informații despre fonduri de burse în valoare totală de 3.000.000 euro

 

 

Pe parcursul celor două zile de târg, participanţii pot afla informaţii practice şi de actualitate despre programele de studiu oferite, sursele de finanţare şi bursele la care au acces. La ediţia din această toamnă, vizitatorii pot afla mai multe detalii şi despre:

 

  • Fond de burse de 1.500.000€ de la DAAD pentru licenţă, master şi doctorat;
  • Burse de la Coventry University doar pentru studenţii români;
  • Burse de până la £3.000 la University of Greenwich, University of Surrey şi Swansea University pentru rezultate peste 9 la examentul de Bacalaureat;
  • Burse între £1.000 şi £3.000 la Nottingham Trent University pentru studenţii români

 

RIUF YouForum- despre educație și orientare în carieră alături persoanele din echipele unor branduri precum UNTOLD, Cec Bank, Deko Café, Femei pe Mătăsari.

 

Pe langă gama variată de universități prezente, la RIUF vizitatorii pot participa și la prima conferinţă dedicată dezvoltării personale şi orientării în carieră a tinerilor de liceu şi a studenţilor.  Printr-o structură dinamică, care conţine ateliere practice, sesiuni de discuţii şi peste 25 de prezentări ale programelor de studii oferite de o parte dintre universităţile şi instituţiile de învăţământ prezente la RIUF, conferinţa RIUF YouForum a fost creată pentru a oferi suport celor care încă nu şi-au găsit vocaţia sau care înca nu ştiu ce program de studiu să aleagă.

 

 

Sebastian Olar (Former Creative Director UNTOLD), Vlad Craioveanu (IMPACT HUB), Iulian Văcărean (Femei pe Mătăsari), Andrei Stamatian (Prim Vicepreşedinte CEC Bank), Sorin Psatta și Marta Popescu (fotograf) sunt doar o parte dintre cei peste 45 de invitaţi pe care îi vei cunoaşte la RIUF YouForum.

 

Află tot ce trebuie să știi despre studiile în străinătate. Intră pe www.riuf.ro, înscrie-te şi vino la Sala Palatului, pe 1 și 2 octombrie 2015. Înregistrarea pe site îți permite accesul pe toată durata târgului, inclusiv la RIUF YouForum, iar după eveniment vei primi o ofertă personalizată de studii în funcţie de ţările şi domeniile tale de interes.

 

Iar dacă începutul lui octombrie nu te prinde în București, atunci poți participa pe 4 octombrie la RIUF Iași sau pe 6 octombrie la ediția RIUF din Timișoara.

 

Despre Grupul EDUCATIVA

EDUCATIVA este un grup de organizații non-guvernamentale și companii ce dezvoltă produse și servicii educaționale care ajută tinerii români în identificarea și fructificarea oportunităților de dezvoltare personală. Printre programele EDUCATIVA se numără serviciile de consiliere educațională EDMUNDO, UNIVERSALIO și EDMERICA, serviciul de recrutare Reviro și platforma centralizată de înscriere la universități din România, AdmitereOnline.ro.

 

Persoană de contact

Ruxandra ZAHARIA

Marketing & PR Manager EDUCATIVA

ruxandra.zaharia@educativa.ro

0746 575 945

Read all the articles about

No categories

Article written by:

What I read is worth it:

How is your experience with your employer?

Add review

Create a Resume

Impress right away with a CV in an attractive format

Create CV

Comments

0 comments

Subscribe to the Newsletter

Read articles of interest from Undelucram.ro contributors