Share
Impactul tehnologiei asupra organizațiilor
Studiile ne arată că petrecem foarte mult timp online. De multe ori auzim în jurul nostru că telefonul a devenit prelungirea mâinii, că nu putem face absolut nimic în ziua de azi fără să apelăm la tehnologie sau la alte mijloace prin intermediul cărora informația este la doar un clic distanță. Suntem din ce în ce mai conectați online și din ce în ce mai deconectați în viața reală.
În ultimele decenii, tehnologia s-a dezvoltat foarte rapid. Și utilizarea tehnologiei a crescut drastic. Tehnologia afectează viața oamenilor și schimbă modul lor de învățare, de gândire și de comunicare. Ea joacă un rol major în societate, iar acum este foarte greu să ne imaginăm viața fără tehnologie. Aceasta și societatea sunt corelate, codependente, sunt influențate una de cealaltă.
Tehnologia are un impact major asupra noastră, inclusiv potențialul societății de a progresa sau de a involua, pentru că, în fond, orice monedă are două fețe. Societatea noastră este modelată de tehnologie, care are atât consecințe benefice, cât și dăunătoare. Societățile umane și tehnologia au crescut indisolubil legate, deoarece sistemele tehnice precum telefoanele mobile, computerele, televizorul, roboții etc. sunt produse de oameni și reflectă însăși baza nevoilor și a stilului de viață al unei populații.
Deși tehnologia este menită să îmbunătățească stilul de viață al ființei umane, este și o preocupare majoră pentru generațiile viitoare. În zilele noastre, oamenii folosesc excesiv tehnologia, fapt care le reduce activitățile fizice și le afectează direct sănătatea.
Cum influențează tehnologia societatea noastră?
Tehnologia ne ajută să comunicăm mai rapid, să cultivăm terenurile mai repede, să construim orașe, să călătorim, printre multe altele. Ajută conectarea, contribuind la crearea globalizării ceea ce face mai ușor pentru economii să crească și pentru companii să facă afaceri.
Tehnologia schimbă modul în care companiile contactează angajații, stochează fișiere și analizează performanța acestora. Folosită inteligent, tehnologia face practicile de business mai eficiente. Atunci când este utilizată prost, aceasta poate sta în calea gestionării resurselor companiei. Bunele practici maximizează beneficiile și minimizează problemele.
Schimbări pozitive:
Comunicare îmbunătățită
Comunicarea este cea mai importantă parte a societății, ne construim sau ne transferăm gândurile unul către celălalt cu ajutorul comunicării. Pe vremuri, oamenii foloseau porumbei sau păsări pentru a-și transmite mesajele celor dragi. Ulterior, tehnologia s-a dezvoltat și mijlocul de transfer al informațiilor s-a transformat în telefoane mobile, e-mail etc. În prezent, trimitem mesaje către cei dragi sau persoane cunoscute prin e-mail, platforme de social media. Este cel mai rapid și eficient mod. Oamenii pot vorbi sau împărtăși informații cu cei dragi cu ușurință chiar dacă sunt foarte departe de ei.
Procese de învățare îmbunătățite
Tehnologia îmbunătățește procesul de educație și învățare. În zilele noastre, oamenii își pot îmbunătăți competențele cu ușurință folosind internetul. Majoritatea datelor prezente pe internet sunt gratuite și pot fi accesate oricând și de oriunde.
Agricultură mecanizată
Tehnologia a schimbat mecanismul de lucru al agricultorilor. În zona agricolă au fost introduse o mulțime de mașini și instrumente tehnice, ceea ce face ca agricultura să fie foarte ușoară, eficientă, automatizată etc.
Informații ușor de accesat
Putem accesa cu ușurință informații prin internet oricând și de oriunde. Majoritatea informațiilor prezente pe internet sunt gratuite, așa că pot fi folosite pentru a ne îmbunătăți cunoștințele, abilitățile.
Impactul negativ al tehnologiei:
După cum știm, tot ceea ce este prezent pe această planetă are atât avantaje, cât și dezavantaje. Iată câteva efecte negative:
Creșterea șomajului
În zilele noastre, întreprinderile mari și mici folosesc utilaje și echipamente tehnice datorită costurilor reduse și a eficienței ridicate, de aceea rata șomajului este în continuă creștere. Și deși multe joburi vor dispărea - multe au făcut-o deja, altele vor apărea și vor necesita dezvoltarea unor competențe pe care angajatorii le vor cere din ce în ce mai des.
Creșterea poluării
Nu numai oamenii, ci și tehnologia afectează mediul. Din cauza vehiculelor și utilajelor rata poluării crește continuu, ceea ce provoacă încălzire globală, subțierea stratului de ozon etc.
Creșterea preocupărilor legate de sănătate fizică și mintală
În zilele noastre, tehnologia afectează sănătatea fizică și mintală a ființelor umane. Îi face pe oameni leneși, slabi emoțional, le creează probleme de somn, îi determină să reducă activitatea fizică. De asemenea, oamenii tind să petreacă mai puțin timp cu familia și prietenii lor. Atât timp cât calitatea relațiilor online începe să primeze, oamenii nu mai știu să se conecteze în viața reală. Anxietatea, depresia, burnoutul, violența domestică, rata crescută a divorțurilor sunt efecte din ce în ce mai prezente și nu le putem ignora.
Creșterea infracțiunilor cibernetice
Din cauza utilizării excesive a internetului, rata infracțiunilor cibernetice este de asemenea crescută. Unii oameni (atacatori) fac rău unor persoane nevinovate (victime) sau copiilor pentru bani sau distracție.
Dezvoltarea echipamentelor de război, a terorismului
Odată cu dezvoltarea tehnologiei și cu pătrunderea roboților în multe industrii, și industria războiului s-a dezvoltat, ceea ce în mod evident contribuie major la starea de nesiguranță permanentă a oamenilor și la dezvoltarea sentimentului de frică.
Probleme sociale în era internetului:
Furtul de identitate
Utilizarea identității unei alte persoane prin obținerea informațiilor sale financiare/personale într-o manieră frauduloasă.
Dependența de jocuri
Capacitatea unui individ de a performa în mai multe domenii ale vieții este grav afectată ca urmare a utilizării excesive a jocurilor de pe internet pe o perioadă lungă de timp.
Sănătate și fitness
Utilizarea internetului are un impact asupra sănătății, poate afecta vederea, coloana vertebrală etc.
Hărțuirea cibernetică
Utilizarea tehnologiei pentru a agresa, a abuza sau a critica o altă persoană este cunoscută sub numele de hărțuire cibernetică.
Terorism și criminalitate
Furtul infrastructurii cibernetice, precum și informații digitale, cum ar fi software, hardware, date sau informații, este considerat terorism cibernetic.
Întreruperea comunicării
O întrerupere a comunicării are loc atunci când informația nu este schimbată, ceea ce duce la o pierdere a interacțiunii.
Defăimarea persoanei
Acțiunea de a transmite o informație falsă în scopul de a aduce prejudicii serioase altei persoane este cunoscută sub denumirea de defăimare.
Ca în orice alt domeniu, tehnologia este benefică societății dacă este utilizată inteligent și cu măsură. Așa cum se vede din exemplele de mai sus, ea poate ajuta și ne poate scoate din multe situații grele, dar poate fi și o armă împotriva noastră.
Să nu uităm ce a spus Stephen Hawking: „Success in creating AI would be the biggest event in human history. Unfortunately, it might also be the last, unless we learn how to avoid the risks."
Resurse articol: www.geeksforgeeks.org
Undelucram.ro Contributor
Corina Neagu
More articlesShare
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Balance
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors