Viața reprezintă acțiune. 

Viața este un proces continuu. 

Viața este despre a face alegeri în fiecare moment al existenței noastre, alegeri care au la bază anumite motivații. Indiferent că vorbim despre motivație intrinsecă sau motivație extrinsecă, acestea ne duc spre drumuri pe care le alegem mai mult sau mai puțin conștient (de multe ori) și pe care ulterior încercăm să le înțelegem rostul în evoluția noastră psihică și emoțională.

Teoria autodeterminării (SDT) reprezintă un cadru larg pentru înțelegerea factorilor care facilitează sau subminează motivația intrinsecă, motivația extrinsecă autonomă și bunăstarea psihologică. SDT a făcut parte dintr-o întorsătură în domeniul motivației deoarece spre deosebire de abordările comportamentale care încearcă să modeleze și controleze motivația din exterior, SDT pune accent pe motivația înnăscută a oamenilor și tendințele acestora de a învăța și de a crește și cum pot fi ele susținute. Ca teorie organismică, SDT presupune că oamenii sunt în mod inerent predispuși la creștere psihologică și integrare, și astfel către învățare, stăpânire și conexiune cu ceilalți. Cu toate acestea, tendințele umane proactive nu sunt văzute ca fiind automate – ele necesită condiții de susținere pentru a fi ”palpabile”. 

SDT susține în mod specific că pentru ca o dezvoltare sănătoasă să se desfășoare, oamenii au nevoie de sprijin pentru nevoile psihologice de bază (Ryan, Di Domenico și Deci, 2019). Trei nevoi sunt privite ca fiind fundamentale, și anume cele legate de autonomie, competență și relaționare. Deși autodeterminarea este, în general, scopul oamenilor, nu putem să nu fim motivați și de surse externe – și asta nu este neapărat un lucru rău. Atât motivația intrinsecă, cât și cea extrinsecă sunt determinanți foarte influenți ai comportamentului nostru și ambele ne ajută să îndeplinim cele trei nevoi de bază identificate de modelul SDT.

Autonomie: avem nevoie să simțim că suntem stăpânii propriului destin și că avem măcar un anumit control asupra vieților noastre și asupra propriului comportament.

Competență: o altă nevoie se referă la realizările, cunoștințele și abilitățile noastre; avem nevoie să ne dezvoltăm competențele și să stăpânim sarcinile care sunt importante pentru noi.

Relație (numită și Conexiune): oamenii au nevoie de un sentiment de apartenență și de conectare cu ceilalți; fiecare dintre noi are nevoie de alți oameni într-o anumită măsură (Deci și Ryan, 2008).

Autodeterminarea are astăzi un sens mai personal și mai relevant din punct de vedere psihologic și reprezintă capacitatea sau procesul de a face propriile alegeri și de a ne controla propria viață. Cea mai bună descriere a unei persoane autodeterminată este cineva care:

- Crede că deține controlul asupra propriei vieți;

- Își asumă responsabilitatea pentru propriul comportament (luându-și beneficiul și vina atunci când oricare dintre ele este justificat);

- Este automotivat în loc să fie condus de standardele altora sau de surse externe;

- Își determină acțiunile pe baza propriilor valori și obiective interne;

- Înțelege că acceptarea e un proces, iar autenticitatea e o stare.

Motivația intrinsecă

Cercetarea SDT a început cu accent pe motivația intrinsecă care este o expresie prototip a tendinţelor integrative active în natura umană. Motivația intrinsecă se referă la activitățile făcute „de dragul lor” sau pentru interes și plăcere (Deci & Ryan, 2000). Jocul, explorarea și activitățile generate de curiozitate sunt exemple de comportamente motivate intrinsec deoarece nu depind de stimulente sau presiuni externe, ci mai degrabă oferă satisfacții și bucurii proprii. 

Beneficiile motivației intrinseci sunt evidente și în cadrul educației formale. De exemplu, o meta-analiză realizată de Taylor și colab. (2014) a subliniat un rol semnificativ al motivației intrinseci în performanța școlară, arătând că motivația intrinsecă a fost asociată în mod constant cu performanțe mai mari și rezultate bune obținute în mod consecvent. În ciuda unor astfel de constatări care atestă importanța motivației intrinseci, unele cercetări sugerează că aceasta tinde să scadă de-a lungul anilor de școală – cel puțin pentru activitățile legate de școală. Acest lucru ne sugerează că școlile nu creează contextele care să susțină îndeplinirea nevoilor studenților printr-o motivație intrinsecă. O interpretare în acest sens este susținută de Gnambs & Hanfstingl prin analiza din 2016 în care se arată că scăderea motivației intrinseci este asociată cu scăderea satisfacției nevoilor psihologice.

Rezultatele analizelor de regresie ierarhică au confirmat efectele pozitive constatate pe scară largă ale motivației intrinseci asupra performanței creative și inovatoare. Mai mult, rezultatele au susținut ipoteza că motivatorul extrinsec, recompensele relaționale, a moderat relația dintre motivația intrinsecă și performanța creativității/inovației în mod semnificativ și pozitiv. Constatările au arătat, cu cât probabilitatea percepută de a primi recompense relaționale este mai mare și cu cât motivația intrinsecă este mai mare, cu atât este mai mare efectul pozitiv asupra rezultatelor creative/inovatoare.

Motivația extrinsecă

Adesea în contrast cu motivația intrinsecă este categoria eterogenă a motivației extrinseci care se referă la comportamente făcute din alte motive decât satisfacțiile lor inerente. Motivațiile instrumentale pot varia foarte mult în conținut și caracter în funcție de fiecare persoană în parte. Potrivit lui Deci și Ryan, motivația extrinsecă este un impuls de a ne comporta în anumite moduri pe baza surselor externe și are ca rezultat recompense externe (1985). Astfel de surse includ sisteme de notare, evaluări ale angajatorilor, premii și laude, precum și respectul și admirația celorlalți.

Comportamentul este reglementat de recompensele interne ale stimei de sine pentru succes și prin evitarea anxietății, rușinii sau vinovăției pentru eșec. Cea mai autonomă formă de motivaţie extrinsecă este o reglare integrată în care persoana nu numai că recunoaşte şi se identifică cu valoarea activității, dar o consideră și congruentă cu alte interese de bază și valori. Motivațiile extrinseci autonome împărtășesc cu motivația intrinsecă calitatea de a fi foarte volatile, dar diferă în primul rând prin aceea că motivația intrinsecă se bazează pe interes și plăcere — oamenii fac aceste comportamente pentru că le consideră captivante sau chiar distractive, în timp ce motivațiile extrinseci identificate și integrate se bazează pe un simț al valorii — oamenii văd activitățile că merită, chiar dacă nu sunt plăcute. 

În ciuda cercetărilor care se concentrează pe motivația intrinsecă și extrinsecă, efectele motivatorilor extrinseci asupra creativității și inovației au fost puțin investigate. Factorii extrinseci pot fi văzuți ca motivatori extrinseci sinergici atunci când au un efect pozitiv asupra rezultatului. De-a lungul ultimelor trei decenii, impactul pozitiv al motivației intrinseci asupra creativității și inovării a fost evidențiat, în timp ce motivația extrinsecă a fost adesea văzută drept controversată și a fost mai puțin investigată în acest context (Amabile și colab., 1995; Anderson și colab., 2014). Cu toate acestea, de exemplu, angajatorii nu pot presupune că angajații lor sunt întotdeauna motivați intrinsec deoarece relativ puțini oameni își găsesc locuri de muncă suficient de interesante pentru a lucra fără să fie plătiți sau să primească alte recompense în schimb, în afară de cele materiale (Deci et al., 2017). În consecință, pentru a spori creativitatea și inovația în mod deliberat, trebuie luați mereu în considerare și motivatorii extrinseci. 

De cele mai multe ori, motivația din spatele acțiunilor noastre este de fapt un conglomerat între mai multe sensuri. În funcție de contextele în care ne aflăm, ne lăsăm conduși de nevoile pe care le avem și alegem să acționăm pentru a ni le îndeplini. Cu toate acestea, mulți dintre noi nu mai suntem atenți la ceea ne transmite interiorul nostru, iar identificarea nevoilor devine un proces greoi și pe care nu mai putem să îl finalizăm. În aceste momente de confuzie și neînțelegere de sine alegem:

- Să ne negăm autenticitatea;

- Să nu rămânem fideli propriilor valori;

- Să considerăm presiunile exterioare ca fiind mai importante decât ceea ce vine din interiorul nostru;

- Să facem compromisuri care ajung să se întoarcă împotriva propriei persoane;

- Să ne negăm valorile doar pentru a ne integra într-un anumit anturaj sau pentru a ne racorda la cerințele pe care le au ceilalți de la noi;

- Să riscăm propria stare de bine doar pentru falsa impresie că vom fi văzuți, apreciați, validați de către cei din jur.

Da, este nevoie să găsim un punct comun între noi și cei din jur pentru că de fapt asta înseamnă a fi ființe sociale… Dar oare știm când este momentul să ne oprim în a ne mai duce către cei din jur și în a alege să rămânem fideli propriei persoane? A fi atenți la ceea ce vine din interiorul nostru și ne motivează în a face anumite lucruri este un punct de plecare în această cunoaștere de sine și această cunoaștere de sine poate fi ghidată în cabinetul psihologului sau psihoterapeutului. Acest specialist deține uneltele necesare pentru a ne face mai atenți la sine, la ceea ce ne împlinește, la cât de mult trăim prin prisma altora, la cât de mult suntem dispuși să negăm din propria viață interioară doar pentru a le face pe plac celor din jur. O astfel de ghidare merită încununată cu responsabilitate și asumare pentru că drumul spre care ne va conduce va fi cu siguranță cel al armoniei și bunăstării.