Share
Termenul de contestare a deciziei de concediere: 30 sau 45 de zile?
Intrarea in vigoare a Legii dialogului social nr. 62/2011 in data de 13 mai 2011 a ridicat si continua sa ridice o serie de intrebari cu privire la termenul in care pot fi contestate masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca. La o prima lectura, reglementarile din Legea nr. 62/2011 apar ca fiind contradictorii celor cuprinse in Codul muncii, insa aplicarea prioritara a unelor fata de celelalte reiese, in principal, din analiza raportului dintre acestea.
Articol scris de avocatul Monica Novac
Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. a din Codul muncii, „cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: a) in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca”.
Pe de alta parte, legea 62/2011 stabileste la art. 211 lit. a urmatoarele: „cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate dupa cum urmeaza: a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa”.
Este lesne de observat ca ambele legi se refera la jurisdictia muncii, insa ceea ce trebuie avut in vedere este faptul ca legea 62/2011 nu modifica sau nu abroga tacit prevederile asa-zis contrare din Codul muncii. Mai mult, niciuna dintre legi nu are o pozitie de preeminenta, nici prin forta juridica (lege organica-ordinara), nici prin specializarea obiectului de reglementare (lege generala-lege speciala)1. Astfel, dispozitiile din Codul muncii si cele din Legea nr. 62/2011 au valoare de norme comune in materia jurisdictiei muncii, urmand ca in situatiile divergente dintre cele doua reglementari, sa prevaleze normele adoptate ulterior fata de cele anterioare, respectiv cele cuprinse in Legea nr. 62/20112.
Avand in vedere cele de mai sus, apreciez ca incidente in acest caz prevederile art. 64 din legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative3, in functie de care interpretarea si aplicarea termenelor de sesizare a instantelor judecatoresti in cazul conflictelor individuale de munca ar fi dupa cum urmeaza4:
- termenele si ipotezele prevazute de Codul muncii care nu au suferit modificari raman aplicabile;
- termenele si situatiile nou introduse de Legea nr. 62/2011, precum si cele preluate cu modificari din Codul muncii se aplica cu intaietate, fiind norme ulterioare.
Cu toate acestea, ramane intrebarea: care este termenul in care se poate contesta decizia de concediere – 30 sau 45 de zile?
In considerarea faptului ca Legea nr. 62/2011 este o norma adoptata ulterior, iar art. 211 lit. a) limiteaza ipotezele prevazute la art. 268 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, apreciez ca termenul in care decizia de concediere poate fi contestata este de 45 de zile calendaristice, acesta fiind stipulat si in favoarea salariatilor.
Tot articolul poate fi gasit pe www.avocatnet.ro
Read all the articles about
LegislativeArticle written by:
Share
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Legislative
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors