Share
Ți-ai pierdut locul de muncă. Acum ce faci?
A rămâne fără un loc de muncă, din diverse motive, poate fi o experiență descurajantă și stresantă. Totuși, menținerea entuziasmului și a perspectivei pozitive poate face diferența în modul în care treci peste această perioadă dificilă și în modul în care te reorientezi către noi oportunități.
Iată câteva recomandări despre cum să-ți păstrezi entuziasmul și motivația în astfel de momente:
1. Dă-ți voie să simți ceea ce simți fără a te judeca pentru emoțiile tale:
Este normal să simți o gamă largă de emoții atunci când rămâi fără loc de muncă, inclusiv furie, tristețe, frustrare și teamă. Permite-ți să treci prin aceste emoții și să le procesezi în mod sănătos.
2. Stabilește-ți obiective clare:
În loc să te lași copleșit/ă de situație, stabilește-ți obiective clare și realiste pentru viitorul tău profesional. Aceste obiective ar putea fi legate de găsirea unui nou loc de muncă, de dezvoltarea unor noi abilități sau de începerea unei cariere diferite.
3. Creează-ți o rutină zilnică:
Menținerea unei rutine zilnice te poate ajuta să-ți păstrezi entuziasmul și să-ți menții concentrarea. Planifică-ți zilele în avans, stabilind ore pentru căutarea de locuri de muncă, pentru dezvoltarea personală și pentru timpul liber.
4. Fă-ți un plan de învățare și dezvoltare pe termen mediu/lung:
Utilizează timpul liber pe care îl ai acum pentru a-ți îmbunătăți abilitățile și cunoștințele. Poți să te înregistrezi la cursuri online, să citești cărți relevante pentru domeniul tău de interes sau să participi la seminarii și workshop-uri.
5. Menține o atitudine pozitivă:
În ciuda provocărilor cu care te confrunți, încearcă să-ți menții o atitudine pozitivă și să fii recunoscător/oare pentru lucrurile bune din viața ta. Găsește motive să zâmbești și să te simți recunoscător în fiecare zi. Un job este doar o parte din cine ești, iar perioada aceasta este tranzitorie către ceva care poate fi mult mai benefic pentru tine.
6. Caută sprijin – în familie, la prieteni, la specialiști:
Nu ezita să ceri sprijin în această perioadă dificilă. Vorbește despre ceea ce simți și despre modul în care poți fi ajutat/ă să treci peste această situație.
7. Fii flexibil/ă și deschis/ă la schimbare:
Rămânerea fără loc de muncă poate fi și o oportunitate de a explora noi direcții și oportunități în carieră. Fii deschis/ă la schimbare și dispus/ă să-ți adaptezi planurile în funcție de noile circumstanțe.
8. Găsește modalități de a-ți menține pasiunile:
Nu uita să faci lucrurile care îți aduc bucurie și pasiune în timpul liber. Indiferent dacă este vorba de a picta, a cânta, a găti sau a merge în natură, găsește modalități de a-ți menține pasiunile și interesele în viața ta de zi cu zi.
9. Conectează-te cu cât mai multă lume:
Poate chiar cu oameni care sunt în căutare, ca tine. Puterea conectivității și a comunităților este uriașă și poate ajuta mult, atât cu înțelegere și sprijin emoțional, cât și, de ce nu, chiar cu un loc de muncă.
Și chiar dacă rămânerea fără un loc de muncă poate fi o provocare, de cele mai multe ori privită ca negativă, este important să nu-ți pierzi entuziasmul și să rămâi concentrat/ă pe posibilitățile și oportunitățile care te așteaptă în viitor, dar și pe lecțiile pe care le poți lua din această experiență.
Nu în ultimul rând:
“Believe in yourself. You are braver than you think, more talented than you know, and capable of more than you imagine.”
Roy T. Bennett, The Light in the Heart
Undelucram.ro Contributor
Corina Neagu
More articlesShare
What I read is worth it:
Comments
0 comments
Access your account and add your comment
Find your job
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors