Share
Un drum pentru 10 comenzi sau 10 drumuri pentru o comandă?
Am lucrat o perioada ca și piccolo, iar pe urmă ospătar într-o cafeanea - a fost primul meu job în Cluj-Napoca. O vorbă mi-a rămas și îmi va rămâne permanent în cap și sunt convins că o să îmi răsune de fiecare dată când mă apuc de făcut ceva, fie că e vorba de o activitate, proiect, că e task la job sau e un lucru personal.
„Un ospătar slab face 10 drumuri pentru o comandă, un ospătar bun face un drum pentru 10 comenzi.”
De fiecare dată când vreau să fac ceva, acesta este primul gând: câte drumuri o să fac pentru un rezultat sau câte rezultate pot avea cu un singur drum? Care este efortul pe care eu îl depun pentru a îndeplini un task și de câte ori este nevoie să mă întorc la baza și să pornesc iar că pe urmă să revin?
Este foarte important pentru mine că atunci când am proiectul sau sarcina, situația ce urmează să fie rezolvată să plec la drum cu toate informațiile și instrumentele necesare pentru a adună numărul maxim de „comenzi” astfel că la întoarcere să dau la rândul meu maximum din ce am pututu obține din acel drum. Așa sunt profitabil, așa muncesc eficient și așa aduc rezultate cu efort puțin. Și da, se aplică la orice job, în orice relație și în orice drum pornești și pe care vrei să-l maximizezi.
Am învățat în toată perioada petrecută ca și ospătar că eficiența salvează omul de la durerile de picioare și de spate. Să stai o zi întreagă în picioare nu este cel mai simplu lucru și cu atât mai puțin să te învârti într-un cerc în care ai nevoie și de:
Dexteritate - să nu scapi tavă
Rapiditate - trebuie să mă grăbesc, se răcește cafeaua/mâncarea
Flexibilitate – „Băiatu’, hai și pe la noi!”
Cunoștințe - „Cu ce merge apa plata și salata verde?”
Zâmbet - „Vai, da’ de ce ești morocănos?”
Rezistență - „Câte feluri de cafea aveți și vreau să știu din fiecare câte puțin până mă hotărăsc!”
Spirit de echipă (neapărat) - „O să-l rog pe colegul meu să facă acest fel exact cum vă doriți dumneavoastră”
Nu pare că este cel mai bun tipar de om de vânzări? Ba da, și chiar este. Eu m-am născut și trăiesc într-un mediu de acest gen și am făcut atât de multe drumuri pentru o singură comandă, încât durerile de picioare nu doar că existau zilnic, ci începeam zilele cu durerile accumulate în ziua trecută.
Acum după multe experiențe am înțeles de ce e foarte important să faci un singur drum și să te întorci cu 10 comenzi. Nu la toate drumurile aduc 10 comezi și mai am situații în care fac și al doilea drum, dar ce este important în momentul de față pentru mine este că știu cum să nu mă rezum la a face un drum separat pentru fiecare comandă și că pe acel drum sigur există alte multe comenzi ce așteaptă să fie luate.
Gânduri bune și spor la drum cu multe comenzi! De tine depinde dacă le vezi sau dacă aștepți să strige clientul de la masă, nervos, că așteaptă de prea mult timp:
Hei, garcon…
Read all the articles about
Motivation and vocationUndelucram.ro Contributor
Sergiu Penciu
More articlesShare
What I read is worth it:
Comments
1 comment
Access your account and add your comment
GetaK
Motivation and vocation
Subscribe to the Newsletter
Read articles of interest from Undelucram.ro contributors