Cu toții știm deja faptul că sărbătorile de iarnă vin cu un rollercoaster de emoții:

* bucuria revederii celor dragi,

* curiozitatea oferirii și primirii de cadouri,

* nerăbdarea la gândul zilelor de odihnă,

…dar și…

* cu anxietate la amintirea conversațiilor dificile din jurul mesei de Crăciun, care se pot repeta și anul acesta,

* cu frustrarea și graba resimțite în trafic,

* și cu vinovăția la gândul că ne luăm liber și nu muncim.

Dacă pentru anxietatea la gândul conversațiilor dificile și pentru frustrarea și graba cauzate de trafic încercăm să ne setăm mental prin exerciții de recadrare, prin care să aducem mai multă acceptare și răbdare la noi, emoția de vinovăție la gândul că ne luăm liber și nu muncim este posibil să ne dea mai mult de furcă și să nu fie la fel de ușor de gestionat.

Și, în încercarea de a găsi modalități prin care să nu mai simțim vinovăție și disconfortul adus de această emoție, ce facem noi cel mai des?

Continuăm să lucrăm…

* ori ne oferim disponibilitatea la job, chiar dacă suntem în concediu,

* ori ne găsim noi singuri argumente legate de faptul că oricum nu are cine altcineva să facă treaba în locul nostru și, poate, dacă muncim acum, o să avem mai puțin de lucru la întoarcerea din concediu,

* ori primim apelurile clienților fără să le spunem că suntem în concediu,

* sau chiar renunțăm mai devreme la sărbători pentru a ne ocupa de muncă înainte de noul an.

Făcând acest lucru, reducem disconfortul emoțional, dar doar temporar. Acest tip de acțiuni nu reprezintă decât „plasturi” pe care îi punem pe niște „răni” de care nu ne îngrijim, ori pentru că nu le conștientizăm, ori pentru că nu știm cum să le îngrijim chiar dacă le conștientizăm, ori pentru că nu vrem să le îngrijim chiar dacă le conștientizăm.

Și în loc să înțelegem care este, de fapt, sursa valorilor și a credințelor pe care, dacă le încălcăm, simțim vinovăție atunci când ne luăm pauze, noi ne anesteziem și mai mult emoțional cu și mai multă treabă. Și, totuși, până când? Până când ajungem la oboseală, extenuare, anxietate și furie, și, în cele din urmă, la burnout.

DE CE SIMȚIM VINOVĂȚIE CÂND NE LUĂM PAUZE?

În practica mea de Emotions Centered Coaching lucrez cu structura logică a emoțiilor și anume:

* povestea (factorul stresor) – care ne oferă informații despre ce s-a întâmplat – cineva a făcut sau a zis ceva, noi am făcut sau am zis ceva, o amintire din trecut sau o năzuință din viitor, sau chiar și un vis,

* impulsul – ceva ce ne vine să facem (reacția la factorul stresor) sau ce alegem să facem (răspunsul la factorul stresor),

* scopul – de a ne face atenți la un aspect al vieții noastre, de care, de cele mai multe ori, avem nevoie să ne îngrijim.

În situația emoției de vină/vinovăție…

* povestea este că noi am făcut ceva anume și ne-am trădat valorile personale sau nu am acționat în concordanță cu convingerile noastre,

* impulsul este de a ne învinovăți sau de a ne pedepsi,

* scopul este de a avea grijă de identitatea noastră prin a ne face atenți și curioși la setul nostru de valori și convingeri.

Acum întrebarea este:

Care sunt valorile și convingerile mele pe care le încalc dacă îmi iau pauză? Pauză pentru a mă odihni, pauză pentru a mă ocupa de mine și de plăcerile mele, pauză în care să nu fac nimic, pauză în care nu sunt productiv/ă?

Poate printre valorile noastre se regăsesc…

… productivitatea, eficiența, atingerea rezultatelor,

… și convingerile noastre sună ceva de genul:

* „Nu o să reușesc niciodată să obțin postul/promovarea dorit/ă dacă nu muncesc din greu.”

* „Valoarea mea ca om stă în cât de mult muncesc.”

* „O să mă pot odihni abia când o să dovedesc că merit jobul pe care îl am.”

* „Dacă cei din jur nu mă găsesc când au nevoie de mine, o să își facă o părere proastă despre mine. ”

* „Pentru a fi văzut ca o persoană de încredere/de bază în cadrul companiei, trebuie să fiu tot timpul prezent/ă/ disponibil/ă.”

Aceste valori și credințe se reflectă în ceea ce gândim, ce simțim și în modul în care acționăm. Valorile și credințele pe care le avem, care mai mult ne încurcă decât ne ajută în a ne creiona o viață armonioasă și sănătoasă, sunt limitative. Și primul pas pe care îl avem de făcut este să conștientizăm că acestea nu ne ajută. Atâta vreme cât, dacă ne conducem viața ghidați de aceste valori și credințe, ajungem în burnout, este mai mult decât clar că acestea sunt limitative.

Nu zice nimeni că nu este în regulă să ne stabilim și să ne atingem obiectivele profesionale sau personale, că nu este în regulă să ne oferim sprijinul celor din jur, dar, ce face diferența este să privim spre noi cu ochi curioși pentru a înțelege care este nevoia din spatele acestor gesturi.

CUM ȘTIM DACĂ AVEM NEVOIE DE ODIHNĂ

Dacă am ajuns să ne adresăm această întrebare, probabil că avem nevoie de odihnă.

Câteva semne care arată că avem nevoie de mai multă odihnă sunt:

* Ne chinuim să ne concentrăm pentru perioade lungi de timp sau suntem ușor de distras

* Avem un program de somn neregulat - fie dormim prea puțin, fie prea mult

* Întâmpinăm dificultăți în a adormi noaptea, pentru că simțim că mintea noastră nu reușește să se deconecteze de la muncă

* Avem obiceiuri alimentare neregulate - fie mâncăm de plictiseală, fie uităm să mâncăm cu totul

* Ne simțim adesea rău, avem dureri nejustificate sau ne simțim epuizați fizic.

Dacă acestea vă sună cunoscut, este timpul să introduceți mai multă odihnă în viața de zi cu zi.

Nu există moment mai bun pentru a începe decât în vacanță!

Florina Cioaga

ICF Coach | Trainer | Business mentor