CS
Ascensos
How did the interview go?
Nu au aspecte pozitive, dovadă stau evaluările negative și experiența negativă din cadrul procesului de recrutare
Contra
Sunt prea multe.
Am aplicat pe o poziți cu câteva luni în urmă, când au promovat acea poziție. Au revenit după 9 luni, când aveau ei nevoie (le plecaseră ceilalți din cauza condițiilor de muncă). Sunt neprofesioniști, procesul de recrutare nu se respectă, adaugă probe de care candidatul nu este informat de la început și, cel mai important, NU TE EVALUEAZĂ PÂNĂ LA CAPĂT ȘI MAI ALES PE POZIȚIA PE CARE EI AU, DE FAPT, NEVOIE. Este incredibil. Se opresc la niște testări psihometrice prostești, care nu spun mare lucru despre candidat, deși este o perioadă de training în care pot pregăti candidatul pentru postul respectiv. Nu se cerea experiență pe acel post și nu au vrut să evalueze exact pe ceea ce presupunea rolul. Erau două persoane în vârstă, pasig-agresive, rigide, care din start voiau pe cineva care să se potrivească felului lor de a fi, nu neapărat rolului, că doar te angajezi ca să îi distrezi pe colegi și să le faci pe plac socializând cu ei, nu ca să muncești. Opresc procesul când vor ei și nu evaluează pe rolul pe care aplici.
NEPROFESIONIȘTI
Sfaturi pentru conducere
Să nu mai piardă timpul candidaților dacă sunt neprofesioniști.
Să finalizeze procesul de recrutare, fiecare probă NU este eliminatorie, ci se are în vedere întregul proces. Doar că ei NU EVALUEAZĂ EXACT PE ROLUL PE CARE SE APLICĂ.
Interview questions and tests
Log in to view all information
JavaScript Developer
Tremend - Publicis Sapient
To view all information please login to your account
Analist MIS
Exim Banca Romaneasca
To view all information please login to your account
Senior Software Engineer (javascript)
Ciklum Romania
To view all information please login to your account
Suport relatii clienti
Ascensos
To view all information please login to your account
Customer Care JD
Ascensos
To view all information please login to your account
-
Mediascope
To view all information please login to your account
Referent de specialitate
Spitalul Clinic de Urgență Floreasca - SCUB
To view all information please login to your account
JavaScript Developer
Deloitte Romania
To view all information please login to your account
Customer Support Specialist with English
Ascensos
To view all information please login to your account