How did the interview go?
Am inceput procesul de recrutare pentru o pozitie de management, in cadrul Oracle Romania. Am fost contactat de catre departamentul HR, mi-au fost explicate conditiile trecerii mai la urmatorul nivel (faptul ca vor fi in jur de 6 interviuri), si am agreat impreuna detaliile jobului (salariu, program de lucru, un rezumat al job description-ului. A fost o acceptare mutuala, si impreuna am trecut la urmatoarea etapa. Primul interviu a fost foarte ok, a fost stabilit la maxim 2 zile distanta fata de discutia cu HR-ul, pe Zoom, si a fost o discutie degajata si de bun simt cu o persoana competenta, atenta, informata. Dupa acest prim interviu, mi s-a spus ca voi primi feedback a doua zi. Feedback-ul a fost unul pozitiv, ceea ce m-a dus in stadiul 2 al recrutarii, si anume interviul tehnic. Acesta din urma a fost agreat la o distanta de aproximativ o saptamana, si am fost transferat de pe partea de HR general, pe partea de HR tehnic. Domnisoara de la HR-ul tehnic, initial a dorit sa propuna o discutie telefonica, de 1 ora cu managerul tehnic al echipei. Am insistat ca ar fi mai ok sa avem o discutie pe Zoom, avand in vedere durata si complexitatea interviului - am primit un set de materiale pe care ar fi trebuit sa le parcurg inainte de interviu. La insistentele mele, domnisoara a schimbat discutia telefonica, cu o invitatie pe Zoom. Aceasta a fost programata la ora destul de inaintata (20.00) deoarece managerul tehnic facea parte din echipa de US a proiectului. Managerul tehnic a fost destul de precipitat si incurcat, vazandu-se ca nu are experienta interviurilor, insa per total a fost ok, si a ramas sa primesc un feedback pentru "pe mai departe". La aproximativ 1 saptamana distanta, primesc un telefon de la departamentul de HR general, spunandu-mi ca in baza interviului tehnic, procesul de recrutare trebuie incheiat. Am rugat sa mi se ofere mai multe detalii, si mi s-a spus (prin SMS) ca va cere feedback "hiring manager-ului" pentru a primi mai multe detalii. Am primit un al doilea SMS, si mi s-a spus sec, scurt si clar ca feedback-ul intern a fost "expertiza manageriala". Nu inteleg....a fost interviul tehnic, sau expertiza manageriala? Consider ca HR-ul ar trebui sa fie mai transparent si totodata mai atent in exprimare cu candidatii sai. Interesul pentru un om, respectul pentru acesta, moare odata cu refuzul pentru a merge mai departe. Toata aceasta experienta m-a facut sa NU mai inteleg exact cine si de ce m-a refuzat, sau daca a fost doar un simplu motiv al HR-ului de a trece inca un candidat in revista. :)